"Ziua luminii călăuzitoare"
 
 


Barack Obama


Elizabeth Bowes Lyon


John Venn


Marie José a Belgiei
 

 
 

 

Personalitate

 Frecvent, cei născuţi în această zi constituie lumina călăuzitoare pentru grupul social, mişcarea politică, familia sau domeniul profesional căruia îi aparţin. Nu sunt întotdeauna croiţi să fie conducători, totuşi trebuie să ocupe o poziţie principală; îşi fac influenţa simţită şi filosofia cunoscută în rândurile tuturor celor cu care se asociază. Adesea, sunt utili grupului lor într-un rol în mare parte simbolic, deoarece îi pot reprezenta în mod perfect aspiraţiile şi-i pot întrupa idealurile prin aspectul lor exterior sau stilul de trai.
  Pentru aceşti indivizi activi şi mereu în mişcare, este foarte important să fie capabili să-şi urmeze drumul. Prea adesea, ei sunt înfierbântaţi şi oarecum irascibili atunci când întâlnesc rezistenţă. Din cauza acestor trăsături, ca şi din cauza tendinţei de a se revolta împotriva sistemelor stabilite, pot rămâne fideli grupului doar pentru un timp limitat; desigur, dacă nu cumva revoluţia este chiar preocuparea grupului! Fiind încăpăţânaţi şi dotaţi cu o voinţă fermă, vor face tot ce le stă în putinţă să se stabilească într-o poziţie din care să fie liberi să vorbească şi să procedeze aşa cum doresc.
  Sunt iuţi şi inteligenţi; este posibil ca din copilărie să-şi fi dezvoltat talentul de a evita pedepsele şi dezaprobările, ceea ce le serveşte perfect la maturitate, O temă centrală în viaţa lor poate fi evitarea de a se lăsa prinşi; dintr-un punct de vedere, aceasta poate echivala cu prevenirea stingerii luminii lor. Pentru ei, este extrem de important să fie liberi să strălucească, să-şi răspândească ideile şi lumina spre cei din jur. Suferinţa maximă este să fie ignoraţi de persoanele cele mai apropiate.
  Adesea, caută să exercite influenţă prin prezenţa lor fizică, care poate fi înveşmântată în orice - de la haine scandaloase până la cele mai conservatoare -, în funcţie de impresia pe care doresc s-o lase. Sunt experţi în evaluarea ambientului, nu le scapă nimic din ceea ce-i înconjoară şi în general reacţionează prompt, deoarece deţin o mentalitate decisă, ba chiar impulsivă. Pe de altă parte, tendinţa de a se considera invulnerabili îi poate conduce în situaţii delicate şi periculoase.
  Dacă pot menţine echilibrul, au o forţă care este realmente formidabilă; dacă însă aceasta este descentrată, pot să cauzeze necazuri mari, de obicei lor înşişi, dar şi idealurilor pe care le slujesc. Trebuie să ţină minte să acţioneze în mod responsabil, pentru că foarte mulţi pot depinde de ei.
  O dată cu trecerea anilor, pot învăţa să-şi canalizeze rebeliunea într-o direcţie mai constructivă. Îmbătrânind, vor începe să aibă un respect mai mare faţă de vârstnici decât în tinereţe. Poate că lecţia cea mai provocatoare pe care trebuie s-o înveţe este acceptarea cu eleganţă şi calm a bătrâneţii. Mulţi dovedesc o dragoste evidentă pentru natură, care sporeşte o dată cu vârsta.

Puncte tari: inteligent, rapid, subtil

Puncte slabe: uituc, coleric, ne-diplomat





 

Numere şi planete

 Oamenii născuţi în ziua de 4 a lunii august sunt conduşi de numărul 4 şi de planeta Uranus. Cei conduşi de numărul 4 pot fi dificili sau predispuşi spre dispute, iar aceste trăsături pot fi amplificate la impulsivele persoane născute în 4 august. La fel ca toţi cei conduşi de numărul 4, ele sunt mai preocupate de idealuri decât de bani. Uranus indică schimbări bruşte şi acţiuni imprevizibile. O calitate fierbinte este accentuată la cei născuţi în 4 august prin puternica influenţă a Soarelui (guvernator în Leu) şi a efectelor sale energice asupra lui Uranus; în mod firesc, ei trebuie să aibă grijă de sentimentele lor explozive.

 

Sănătate

 Multe persoane născute în 4 august ignoră avertismentele de orice fel. Adesea, aceasta se datorează neîncrederii sau neplăcerii lor faţă de autorităţi. Din acest considerent, ele sunt împinse să se descurce pe cont propriu în chestiunile de sănătate. Din nefericire, cei născuţi în această zi pot dovedi prea puţin interes faţă de întreţinerea zilnică a corpului, necesară în protejarea sănătăţii lor. Dacă însă doresc să „funcţioneze" mai eficient, păstrarea unei alimentaţii echilibrate, respectarea orarului de somn şi programul regulat de exerciţii fizice pot fi suficiente.

 

Recomandări

 Nu uitaţi de responsabilităţile dumneavoastră. Încercaţi să vă temperaţi ura faţă de autorităţi şi manifestaţi mai mult tact în relaţiile cu superiorii. Nu întotdeauna libertatea dumneavoastră este lucrul cel mai valoros, învăţaţi să acceptaţi, să vă concentraţi, să fiţi conştient.

 

Celebrităţi născute în această zi

1961: Barack Obama - politician american, al 44-lea preşedinte al SUA, laureat Nobel
1960: José Luis Rodríguez Zapatero - politician spaniol
1948: Cezara Dafinescu - actriţă română
1929: Yasser Arafat - politician palestinian (d. 2004)
1928: Romulus Cristescu - matematician român
1906: Marie José a Belgiei - soţia regelui Umberto al II-lea al Italiei (d. 2001)
1901: Louis Armstrong - muzician american (d. 1971)
1900: Vasile Pavelcu - psiholog român, membru al Academiei Române (d. 1991)
1900: Elizabeth Bowes Lyon - soţia regelui George al VI-lea al Regatului Unit şi mama reginei Elisabeta a II-a (d. 2002)
1884: Béla Balázs - om de litere, ziarist, teoretician maghiar (d. 1949)
1870: Simion Sanielevici - matematician român de etnie evreiască, membru de onoare (1948) al Academiei Române (d. 1963)
1859: Knut Hamsun - Knut Pedersen, scriitor norvegian, laureat al Premiului Nobel (d. 1952)
1857: Augustin Bunea - istoric şi teolog român, membru al Academiei Române (d. 1909)
1834: John Venn - matematician englez (d. 1923)
1805: William Hamilton - matematician irlandez (d. 1865)
1792: Percy Bysshe Shelley - poet englez (d. 1822)
1290: Leopold I - duce al Austriei (d. 1326)