![]() Abdus Salam | ![]() Ferenc Mádl | ![]() Mooji | ![]() Vicente Blasco Ibañez |
Personalitate
Oamenii născuţi în această zi apără ideile în care cred şi luptă pentru ele, însă numai dacă este necesar. Au o mare încredere că în majoritatea situaţiilor va învinge capacitatea de raţiune şi înţelegerea umană, şi de aceea vor încerca să rezolve lucrurile cât pot mai bine. În general, sunt provocatori numai pentru ca alţii să poată recunoaşte problemele, să le examineze, să le discute şi să ia propriile lor decizii. Rareori sunt dictatoriali şi nu le place să-şi impună ideile asupra altora. Probabil că satisfacţia cea mai mare este traiul şi munca în armonie alături de alţi oameni, ca membri ai unei echipe. În general activi şi productivi în viaţa cotidiană, au la baza naturii lor o latură remarcabil de pasivă, care, privită din partea pozitivă a lucrurilor, îi face deschişi şi receptivi la alte puncte de vedere. Partea mai puţin bună este că adesea tărăgănează lucrurile, amână deciziile cruciale şi pierd direcţia pentru perioade îndelungate. De asemenea, sunt capabili să rămână credincioşi ani de zile unei profesiuni care nu le place, decât să pornească în căutarea alteia mai bune. De fapt, au o mare nevoie de securitate, care, indiferent cât de radicali sau de neconvenţionali ar părea, rămâne dominantă în existenţa lor.
Viaţa lor emoţională este foarte complexă, poate din cauza faptului că rareori sunt satisfăcuţi cu statu-quo-ul. De exemplu, dacă găsesc securitate într-o relaţie de dragoste, ei se pot plictisi în scurt timp şi pot dori să fie liberi. Dacă locuiesc singuri, preferându-şi libertatea, tânjesc după genul de fericire personală şi viaţă de familie pe care le văd la alţii. Indivizii creativi născuţi în această zi pot râvni ani de zile să fie recunoscuţi pentru meritele lor; dar în acelaşi timp consideră că mercantilismul poate fi "sărutul morţii" pentru acţiunile lor neobişnuite, înăbuşindu-le simţul imaginaţiei şi fanteziei.
După cum se menţiona anterior, ei obişnuiesc sa accepte multe puncte de vedere. Cu toate acestea, pentru că rareori vor respinge o opţiune fără s-o fi examinat în prealabil, pot avea dificultăţi în luarea deciziilor finale, în cele din urmă, profunda lor înţelegere omenească, una dintre aptitudinile cele mai dezvoltate, poate duce la atitudini ambivalente care să devină obstacole în calea succesului.
În mod caracteristic însă, aceste persoane curajoase continuă, luptându-se cu aceeaşi energie împotriva propriilor lor îndoieli esenţiale şi împotriva barierelor ridicate de societate. Cheia succesului lor se află de obicei în clădirea unui ego puternic, suficient de dur ca să le protejeze şi îndeajuns de realist ca să le încurajeze aspiraţiile.
Puncte tari: rezonabil, sociabil, iubitor de distracţii
Puncte slabe: nesigur, ambivalent, pasiv
Numere şi planete
Persoanele născute în ziua de 29 a lunii ianuarie sunt conduse de numărul 2 (2+9=11, 1+1=2) şi de Lună. Cei conduşi de numărul 2 sunt adesea buni colegi de muncă şi parteneri, iar nu lideri. Asemenea trăsături îi ajută pe oamenii născuţi în 29 ianuarie să se adapteze ca membri ai unei echipe, dar pot acţiona şi ca o frână asupra iniţiativei şi acţiunii individuale. Tendinţele puternic reflexive şi pasive ale Lunii accentuează aspectele mai sus menţionate. O legătură puternică între Lună şi Uranus (guvernator în Vărsător) poate conferi independenţă şi idealism, dar poate, de asemenea, produce o natură schimbătoare emoţional, care constată că-i este greu sau imposibil să se stabilească din punct de vedere familial.
Sănătate
Ar putea avea parte de tot felul de probleme fizice în adaptarea la ambient - cele mai notabile fiind alergiile. Pentru ele, poate fi de folos să diminueze consumul de alimente cauzatoare de mucozităţi, mai ales al produselor lactate. Cei născuţi în această zi pot, de asemenea, să sufere de hemoroizi sau de varice ale picioarelor, care trebuie tratate din timp, nu în ultima clipă, şi nu neapărat prin medicaţie, ci şi prin modificări ale rutinelor; de pildă, o reducere a consumului de carne şi mai puţine perioade neîntrerupte de stat în picioare sau aşezat. Exerciţiile fizice regulate, de la moderate până la energice, sunt foarte benefice pentru sistemul circulator şi ar trebui continuate, dacă este posibil, până la bătrâneţe. În privinţa alimentaţiei, ar trebui să evite excesul de grăsimi şi, desigur, toate produsele la care sunt alergici.
Recomandări
Fiţi ceva mai ferm! Nu întotdeauna calea cea mai uşoară este şi cea mai bună. Nu insistaţi asupra ideii ca vă puteţi descurca şi singur. Exprimaţi-vă dorinţele şi aşteptaţi-vă ca şi alţii să facă la fel. Nimeni nu vă poate ghici gândurile - trebuie să vi le faceţi cunoscute.
Celebrităţi născute în această zi
1975: Radu Lambrino - politician român
1962: Oana Pellea - actriţă română de teatru şi film
1962: Dorinel Ursărescu - politician român
1956: Matei Vişniec - poet şi dramaturg român, stabilit din 1987 la Paris
1956: Florin Călinescu - actor român de teatru şi film
1954: Oprah Winfrey - actriţă şi gazdă de talk show american
1954: Mooji - lider spiritual jamaican
1946: Irina Nicolau - etnolog român (d. 2002)
1931: Ferenc Mádl - preşedintele Ungariei (2000- 2005)
1926: Tudor Vornicu - jurnalist român (d. 1989)
1926: Abdus Salam - fizician pakistanez, laureat al Premiului Nobel (d. 1996)
1895: Dumitru D. Roşca - filosof român, membru al Academiei Române (d. 1980)
1893: Marţian Negrea - compozitor şi muzicolog român (d. 1975)
1890: Boris Pasternak - poet, prozator şi traducător rus, laureat al Premiul Nobel pentru Literatură (d. 1960)
1881: Lajos Ady - scriitor, istoric literar, pedagog maghiar (d. 1940)
1867: Vicente Blasco Ibañez - scriitor spaniol (d. 1928)
1866: Romain Rolland - scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1915 (d. 1944)
1860: Anton Cehov - scriitor rus (d. 1904)
1843: William McKinley - al 25-lea preşedinte al SUA (d. 1901)
1838: Edward Williams Morley - chimist şi fizician american (d. 1923)
1810: Ernst Kummer - matematician german (d. 1893)
1782: Daniel Auber - compozitor francez (d. 1871)
1749: Regele Christian al VII lea al Danemarcei - (d. 1808)
1722: Luise Amalie de Braunschweig Wolfenbüttel - (d. 1780)
1688: Emanuel Swedenborg - filosof, om de ştiinţă suedez (d. 1772)