"Ziua imaginii complete"
 
 


Alessandro Volta


George Kennedy


Mór Jókai


Yoko Ono
 

 
 

 

Personalitate

 Oamenii charismatici născuţi în această zi animă ambientul cu ideile şi energia lor. Nu se împotmolesc în detalii, ci se retrag un pas pentru a vedea imaginea de ansamblu, tabloul general. Rareori iau decizii importante până n-au auzit toate punctele de vedere. Viaţa lor nu este o serie aleatorie de evenimente şi ei nu sunt excesiv de fatalişti în acceptarea destinului. În spatele fiecărei acţiuni se află o filosofie de viaţă, un set fundamental de principii pe care nu-l trădează. Pentru că sunt atât de convinşi de aceste valori esenţiale, poate fi dificil sau chiar imposibil să se schimbe în mare măsură. Totuşi, din cauza dorinţei sincere de a cunoaşte adevărul, sunt de obicei deschişi să asculte alte puncte de vedere, chiar dacă numai pentru a învăţa din ele.
  Din cauza vederilor lor extinse şi a ambiţiilor bine direcţionate, pot ignora unele detalii banale sau lipsite de însemnătate, dar care de fapt au mare importanţă, dacă nu pentru ei, atunci pentru alţii. Este adevărat, unii dintre ei pot pierde contactul cu faptele existenţei cotidiene, pot deveni nemulţumiţi de treburile casnice, de întreţinerea proprietăţii sau de desfăşurarea propriilor afaceri financiare. Adoptând ceea ce alţii pot considera ca fiind o atitudine de superioritate, vor stârni gelozie sau duşmănie. Deşi este adevărat ca sunt adesea indivizi siguri de sine şi foarte independenţi, care au nevoie de mult timp pe care să-l dedice propriei lor persoane, rareori se îndepărtează de ceilalţi oameni sau nu răspund unor chemări de ajutor. Sunt compătimitori şi înzestraţi cu empatie, dar numai până la un punct, fiindcă nu doresc să-şi sacrifice timpul sau idealurile cu solicitări inutile sau cu tot soiul de pretenţii.
  Cei mai mulţi au probleme de hipersensibilitate emoţională în copilărie, iar în cazuri extreme pot fi împinşi spre una din următoarele două direcţii: fie se retrag din faţa grijilor şi suferinţelor lumii şi-şi perfecţionează imaginea personală despre felul în care trebuie să arate o utopie, fie îşi clădesc un exterior dur, impenetrabil şi acceptă confruntarea cu lumea. În ambele cazuri, se vor deplasa în direcţia maximizării dimensiunilor şi influenţei ideilor lor.
  Vor avea succes dacă vor fi în stare să rămână concentraţi asupra obiectivelor pe termen lung, dar în acelaşi timp vor participa la activităţile zilnice ale lumii materiale. Dacă sunt abătuţi însă din drum din cauza incapacităţii de a-şi controla emoţiile şi sensibilităţile, probabil că se vor mişca greu şi vor fi nefericiţi. Pentru ei, cheia auto-realizării este să aibă voinţa şi duritatea de a-şi duce planurile la îndeplinire, păstrându-şi în acelaşi timp sensibilitatea.

Puncte tari: magnetic, sensibil, înţelept

Puncte slabe: distant, izolat, nerăbdător





 

Numere şi planete

 Persoanele născute în ziua de 18 a lunii februarie sunt conduse de numărul 9 (1+8=9) şi de planeta Marte. Numărul 9 este puternic în influenţa sa asupra altor numere (orice număr adunat cu 9 duce la obţinerea numărului iniţial: de exemplu, 5+9=14, 4+1=5; orice număr înmulţit cu 9 duce la obţinerea unui 9: de exemplu, 9x5=45, 4+5=9), iar cei născuţi în 18 februarie sunt capabili în acelaşi fel de a-i influenţa pe cei din jurul lor. Influenţa lui Uranus (guvernator în Vărsător) asupra lui Marte poate indica în cazul lor instabilitate şi impulsivitate.

 

Sănătate

 Oamenii născuţi în 18 februarie sunt predispuşi la ignorarea grijilor zilnice, deoarece gândurile lor sunt concentrate în altă parte. Prin urmare, crucială pentru sănătatea lor este efectuarea de controale medicale regulate. De altfel, cheia unei bune sănătăţi o constituie organizarea tuturor domeniilor vieţilor lor, de la alimentaţie şi până la exerciţii fizice. Alimentaţia le poate fi destul de excentrică şi neregulată; se recomandă să înveţe să gătească sau chiar să-şi dezvolte aptitudini culinare avansate. De asemenea, pentru dezvoltarea laturii lor mai grijulii, poate fi util să pregătească hrana pentru membrii familiei şi pentru prieteni. În privinţa exerciţiilor fizice, sunt preferabile activităţi zilnice moderate, poate sub forma plimbărilor lungi, ciclismului sau înotului.

 

Recomandări

 Urmaţi-vă visele, dar nu ignoraţi nici problemele cotidiene. Nu vă uitaţi prietenii şi nici nu vă izolaţi de lume. Singurătatea şi negativismul pot fi combătute, adesea printr-un comportament mai deschis şi primitor.

 

Celebrităţi născute în această zi

1980: Cezar Ouatu - interpret român de operă, pop-opera şi pianist
1975: Gary Neville - fotbalist englez
1965: Dr. Dre - născut Andre Romelle Young, compozitor de muzică rap
1955: Constantin Cotimanis - actor român
1954: John Travolta - actor şi cântareţ american
1950: Cybill Shepherd - actriţă americană
1938: Ion Stendl - artist plastic român
1934: Adina Calœnescu - pictor, grafician şi gravor român (d. 2011)
1933: Yoko Ono - cântăreaţă/artist plastic japoneză, soţia lui John Lennon (Beatles)
1933: Sir Bobby Robson - fotbalist englez, antrenor şi selecţioner al Naţionalei de fotbal a Angliei (d. 2009)
1932: Milos Forman - regizor ceh
1931: Toni Morrison - scriitoare americană de culoare, laureată Nobel
1925: George Kennedy - actor american (d. 2016)
1907: Traian Herseni - sociolog, psiholog, etnolog român (d. 1980)
1896: André Breton - poet francez (d. 1966)
1883: Nicolae Dărăscu - pictor român (d. 1959)
1883: Nikos Kazantzakis - scriitor grec (d. 1957)
1882: Ion Mihalache - politician român (d. 1963)
1838: Ernst Mach - fizician şi filozof austriac (d. 1916)
1825: Mór Jókai - scriitor şi publicist ungur (d. 1904)
1745: Alessandro Volta - fizician italian (d. 1827)
1543: Carol al III lea - Duce de Lorena (d. 1608)
1516: Maria Tudor - Maria I, regină a Angliei şi a Irlandei (1553-1558) (d. 1558)
1404: Leon Battista Alberti - umanist italian, arhitect, principal iniţiator al teoriei artei Renaşterii (d. 1472)