Venus în casa I

 Semnifică o stare de spirit binevoitoare, veselă, înţelegătoare şi afectuoasă, receptivă la dragoste şi la partea emoţională a vieţii. Nativul este dornic de companie, distracţie, societate şi îi place să-i facă fericiţi pe cei din jurul lui. Venus în casa întâi conferă capacitatea de apreciere a artei şi a frumuseţii şi pasiunea pentru divertisment, muzică, interpretare vocală, teatru, operă. Denotă un caracter rafinat, generos, echitabil, care se poate bucura din plin de admiraţia persoanelor de sex opus. Această localizare are tendinţa să stimuleze norocul.
 Dacă este în aspect cu Marte, nativul se căsătoreşte devreme. Dacă este în aspect ostil cu Saturn, căsătoria se încheie târziu. Aspectele nefavorabile cu Marte, Saturn, Uranus sau Neptun sunt un indiciu al multor neînţelegeri şi necazuri în viaţa conjugală; aspectul ostil cu Jupiter face ca nativul să fie foarte generos, liber şi risipitor cu banii, dar îndemânatic în a-i obţine.
 Observaţi cu atenţie influenţa sau natura zodiei pe care o ocupă Venus: Taurul, Gemenii, Balanţa, Vărsătorul şi Peştii sunt cei mai avantajoşi pentru această amplasare planetară.

 

Venus în casa a II-a (casă naturală)

 Banii sunt uşor de obţinut datorită circumstanţelor favorabile, bunăvoinţei şi serviciilor aduse de ceilalţi. Formele de câştig sunt preocupările artistice, muzicale, activităţile sociale, prietenia, societăţile economice, căsătorie, bijuterii, articolele de modă, hotelurile, confecţiile şi vestimentaţia. Mulţi bani sunt cheltuiţi pe podoabe, lux, plăcere, prieteni şi interese sociale, dar ei sunt uşor de procurat.

 

Venus în casa a III-a

 Nativul este bine înzestrat intelectual. Manifestă o înclinaţie puternică - dublată de pasiune - pentru artele nobile, muzică, interpretare vocală, operă, pictură, literatură de consum şi spre tot ceea ce tinde să înalţe spiritual sau să rafineze mintea, furnizând plăcere de calitate superioară. Gândirea este veselă, rodnică, optimistă, strălucită şi dornică de pace. Relaţiile cu rudele sau cu vecinii sunt favorabile, cu atât mai mult cu cât aceştia pot reprezenta o sursă de câştig. Venus în casa a treia reprezintă o localizare favorabilă călătoriilor de plăcere şi câştigului obţinut în urma călătoriilor de succes. De fapt, toate aspectele caracteristice casei a treia au de câştigat. Nativul întreţine o corespondenţă plăcută, are multe cunoştinţe sociale.

 

Venus în casa a IV-a

 Această localizare a lui Venus indică preocupări domestice plăcute şi fericirea adusă de părinţi, dragostea de casă şi de ţară. Se înregistrează venituri furnizate de moşteniri, părinţi, case sau proprietăţi şi investiţii. Către sfârşitul vieţii sunt posibile condiţii confortabile de trai.
 Aspectul optim cu Soarele, Luna sau Jupiter este extrem de favorabil, garantând soluţionarea cu succes a preocupărilor nativului în general. Succesul obţinut la bătrâneţe sau beneficiile aduse de pensie sau moşteniri sunt simbolizate de aspectul optim cu Uranus sau Saturn.
 Aspectele ostile cu Soarele, Luna, Mercur sau Jupiter nu sunt neapărat dăunătoare, dar afectează planul financiar ca urmare a extravaganţei şi nechibzuinţei. Aspectul ostil cu Marte indică neplăceri provocate de manifestările de generozitate, neglijenţă sau extravaganţă din ultima parte a vieţii. Aspectul ostil cu Saturn, Uranus sau Neptun are în vedere pagubele subite, ciudate, dezamăgirile şi necazurile posibile către sfârşitul vieţii.

 

Venus în casa a V-a

 Nativul se bucură de copii care pot avea înzestrări artistice sau muzicale. Odraslele, în majoritatea lor fete, pot fi sursa fericirii, confortului şi beneficiilor personale. Această localizare a lui Venus semnifică succesul şi avantajele de care nativul se bucură în relaţiile de dragoste, prietenie etc, abilitatea de a-i întreţine pe ceilalţi, evoluţia reuşită a relaţiilor sociale şi a diferitelor forme de divertisment şi distracţie.
 Este, de asemenea, un indiciu pentru câştigul obţinut prin speculaţii bursiere, investiţii şi spirit general de iniţiativă, dar şi prin intermediul teatrelor, muzicii, interpretării vocale, picturii, copiilor, şcolilor, terenurilor de joacă, parcurilor, staţiunilor balneare. Venus influenţată ostil conferă predispoziţia afectării sănătăţii prin implicarea exagerată în satisfacerea plăcerilor senzoriale. Saturn ostil provoacă tristeţe şi dezamăgire din cauza dragostei, speculaţiilor financiare, copiilor. Marte, Uranus sau Neptun ostil este sursa necazurilor şi pericolelor reprezentate de sexul opus şi de implicarea afectivă nechibzuită, pripită, fără discernământ, inacceptabilă.

 

Venus în casa a VI-a

 Această amplasare a lui Venus este propice sănătăţii, dar se impune evitarea exceselor de orice fel, mai ales cele referitoare la mâncare şi băutură. O sursă de câştig sunt persoanele aflate în subordine. Sunt încurajate succesul şi avantajele obţinute prin intermediul servitorilor, igienei, medicinei, infirmeriei, vestimentaţiei, animalelor mici, creşterii păsărilor etc. Persoanele născute sub semnul lui Venus în casa a şasea se implică adesea în activităţi care să le dea satisfacţii şi să le suscite interesul. Iubesc animalele, vestimentaţia rafinată şi bijuteriile.
 Influenţa ostilă exercitată asupra lui Venus avertizează asupra problemelor de sănătate cauzate de neglijenţă, fiind afectată acea parte a corpului guvernată de zodia în care se află Venus sau de planeta ce produce influenţa ostilă; boli de piele, îmbolnăviri ale rinichilor sau ovarelor. De obicei, sănătatea se îmbunătăţeşte după căsătorie.

 

Venus în casa a VII-a (casă naturală)

 Căsătoria atrage după sine satisfacţii sociale şi financiare. De regulă, nativul se căsătoreşte devreme şi se bucură de multă fericire. Are parte de dragostea copiilor, se implică în parteneriate încununate de succes, ştie să încheie disputele în mod amiabil şi este un adevărat maestru al relaţiilor sociale. În cazul unei influenţe ostile asupra lui Venus, căsătoria se încheie târziu şi este marcată de probleme. Neînţelegerile juridice şi parteneriatele produc pagube.

 

Venus în casa a VIII-a

 Căsătoria sau parteneriatele sunt o sursă de câştig în plan financiar, dar şi testamentele sau bunurile şi afacerile rămase de pe urma celor decedaţi. Semnifică o moarte naturală, paşnică, uşoară. Influenţa planetară ostilă face ca moartea să fie provocată de permanenta căutare a plăcerilor. Se produc tulburări la nivelul rinichilor, vezicii urinare sau de tip fiziologic. Nativul are de suferit de pe urma morţii partenerului, a pierderilor, dezamăgirilor şi tristeţii în dragoste.

 

Venus în casa a IX-a

 Conferă o stare de spirit amabilă, înţelegătoare, săritoare, binevoitoare şi un intelect cultivat, o fire meditativă, optimistă, aprecierea oricărei forme de evoluţie mentală. Nativul este pasionat de artele frumoase, muzică, operă, literatura de înaltă clasă, lectură, este preocupat de stabilirea de raporturi sociale şi de cunoştinţe în rândul literaţilor. Localizarea lui Venus în casa a noua este propice intereselor legate de bunăstarea socială şi familială. Se obţin avantaje materiale de pe urma rudelor prin alianţă, a călătoriilor de plăcere, a succesului pe plan internaţional.
 Venus în casa a noua contracarează multe configuraţii planetare adverse privind structura intelectuală şi îl ajută pe cel născut sub acest semn să evite încurcăturile. Este şi un indiciu al căsătoriei în străinătate, cu o persoană de altă naţionalitate sau cu cineva cu preocupări spirituale, ştiinţifice, literare sau artistice. Când Venus domină horoscopul prin exaltarea sa, această localizare de excepţie semnifică funcţiile sociale, succesul, încheierea unei căsătorii avantajoase şi, în general, acumularea unei averi. Dacă ea este influenţată ostil, conferă tendinţa de a tânji după idealuri înalte şi nevoia îndeplinirii unor dorinţe puternice, însă eşecul în această privinţă provoacă multă dezamăgire.

 

Venus în casa a X-a

 Această localizare planetară favorizează notorietatea, popularitatea şi prieteniile. De regulă, se căsătoreşte cu cineva cu un statut superior şi se bucură de succes în relaţiile cu femeile. Este propice câştigului obţinut cu ajutorul părinţilor (mai precis al mamei), bunăstării generale şi preocupărilor artistice sau muzicale. De pe urma acestei localizări planetare au de beneficiat şi părinţii sau viaţa de familie. Se manifestă preferinţa pentru activităţi de înfrumuseţare, divertisment, asigurarea echilibrului sau a confortului.
 Aspectul optim cu Soarele, Jupiter sau Luna face ca nativii să se bucure de distincţii sociale, notorietate şi succes financiar şi de favorurile, susţinerea şi bunăvoinţa celor aflaţi în poziţii superioare, cum ar fi autorităţi guvernamentale, şefi şi persoane aflate în posturi de autoritate, mai ales în domenii obşteşti sau de divertisment. Influenţa ostilă asupra lui Venus în casa a zecea indică existenţa unor limitări, care impun nativului lipsa posibilităţilor de a-şi proba abilităţile sau de a ocupa o poziţie înaltă. Profesiile caracteristice lui Venus sunt cele care au un conţinut artistic, rafinat, de divertisment, toate preocupările tipic feminine, ornamentările, bijuteriile, luxul, frumuseţea, distracţiile. Aspectul optim cu Mercur este benefic muzicienilor, artiştilor, pictorilor, oratorilor, scriitorilor, bibliotecarilor, speculanţilor, actorilor, cântăreţilor, regizorilor, dirijorilor sau conducătorilor de cor, aprozilor şi altor funcţionari politici, secretarilor, tipografilor, decoratorilor, casnicilor, tâmplarilor, farmaciştilor, confecţionerilor, vopsitorilor şi caracterologilor.
 Natura fiecărei profesii depinde mult de caracteristica zodiei în care se află Venus.

 

Venus în casa a XI-a

 Prietenii sunt o sursă a câştigului şi fericirii nativului, deoarece sunt interesaţi să sprijine interesele acestuia. El se bucură de succes social şi popularitate, întreţine relaţii speciale cu femeile, manifestă înclinaţii sociale, are prieteni cu un temperament artistic, încheie o căsătorie avantajoasă. Aspectul ostil al lui Saturn determină legarea unor relaţii de prietenie nefericite, ale căror direcţii, dacă sunt urmate, cauzează probleme, disensiune şi pagube. Nu lipsesc nici dezamăgirea şi tergiversarea împlinirii unor dorinţe. Aspectul ostil al lui Marte avertizează asupra posibilităţii existenţei unor probleme din cauza satisfacerii exagerate a poftelor alături de prieteni. Aspectul ostil cu Uranus sau Neptun impune utilizarea unor strategii nedemne, excentrice sau corupătoare.

 

Venus în casa a XII-a

 Se manifestă înclinaţia către relaţii sentimentale şi aventuri secrete, dragostea pentru misterele naturii şi pasiunea cercetării artelor secrete, a medicinei şi chimiei. Creşterea cailor şi a altor animale aduce succesul şi satisfacţia. Traiul este asigurat de o meserie neînsemnată sau de rând, dar şi de instituţiile filantropice sau publice. Nativul se bucură de liniştea unei izolări autoimpuse. Implicarea în poveşti de dragoste sau intrigi secrete îi atrage duşmănia femeilor. Căsătoria se încheie timpuriu (mai ales în aspect cu Marte), dar ea poate fi urmată de îndrăgostirea de altcineva şi, dacă Saturn este în disjuncţie, se ajunge la separare şi divorţ, tristeţe sau dezamăgire provocate de sexul opus.
 Scorpionul, Capricornul şi Racul sunt zodiile cele mai nefavorabile pentru Venus în casa a douăsprezecea, conferind o atracţie prea mare pentru plăcerile fizice şi emoţionale, dăunătoare nativului prin exces.