Este forma spaniolă pentru Adelaide (Adelaida).
Numele personal Adelaida este de origine germanică şi cuprinde două elemente: cuvântul vechi adal care înseamnă "nobil" (astăzi în germană adel înseamnă "nobilime") şi un sufix haid, devenit heit în germana actuală (schönheit = "frumuseţe", se compune din schön = "frumos" şi sufixul heit). Prin urmare, Adelaida are înţelesul de nobleţe, distincţie, sau de persoană nobilă, distinsă.
Acelaşi înţeles îl au şi formele: Adela, Ada, Alida, Alice, Alis, Alix, Alisa.
Personalităţi care au purtat acest nume:
- Sfânta Adelaida (931-990).
Conform celor menţionate de Sfântul Odilon, stareţ al mănăstiri din Cluny: "Această femeie a fost o minune de har şi de frumuseţe. Ea a cunoscut mărirea şi umilirea, bucuria şi durerea, dar nu a cunoscut orgoliul şi răzbunarea". Printre faptele mari săvârşite de ea se aminteşte reconstruirea mănăstirii Sfântului Martin din Tours, distrusă în urma unui incendiu.
Adelaida, fiica lui Rudolf al II-lea, regele Burgundiei, la vârsta de cincisprezece ani s-a căsătorit cu regele Italiei, Lotar al II-lea şi au avut o fiică, Ema, care va ajunge regina Franţei. Soţul ei a fost asasinat de către Beranger, un pretendent la tron, când Adelaida avea douăzeci de ani. Acesta a pus stăpânire pe regat şi a oferit tinerei văduve mâna fiului său. Deoarece ea a refuzat categoric această propunere, asasinul soţului său a închis-o în castelul de pe malul lacului Garda, unde a supus-o celor mai umilitoare chinuri, poruncind să fie lovită de către paznici cu pumnii şi cu picioarele.
A reuşit cu greu să scape refugiindu-se în castelul de la Canossa, proprietate a Bisericii. În ziua de Crăciun a anului 951, Adelaida s-a recăsătorit cu Otto I regele Germaniei; el a devenit primul împărat al Sfântului Imperiu roman-german, primind coroana imperială din mâinile Papei Ioan al XII-lea în ziua de 2 februarie 962.
În anul 973 Otto I a murit şi a urmat la tron fiul său Otto II. Simţindu-şi viaţa în primejdie, s-a refugiat în locurile natale, în Burgundia, deoarece o parte dintre sfetnici nu vedeau cu ochi buni prezenţa Adelaidei la curtea imperială determinându-l pe tânărul împărat să ia măsuri aspre împotriva mamei sale. Între timp, fiul său Otto al II-lea, şi-a schimbat atitudinea şi înainte de sfârşitul vieţii (983) a cerut iertare mamei sale şi i-a oferit sprijinul său generos. După moartea lui, Adelaida a trimis mănăstirii din Tours mai multe daruri preţioase.
Când a simţit că se apropie de sfârşitul vieţii, Adelaida a cerut să fie dusă, pentru a muri şi a fost aşezată aproape de mormântul lui Otto cel Mare, cel de al doilea soţ al ei. A murit în anul 999 şi a fost îngropată, la mănăstirea din Seltz-pe-Rin, după dorinţa ei.

vezi şi alt nume



BIBLIOGRAFIE:

Peţu, P., Torja I. (1981) În constelaţia numelui, Editura Detectiv, Bucureşti