Este forma rusească pentru Agatha.
Se pare că derivă din grecescul agathos, care semnifică: bună, preţioasă, pură, strălucitoare. Femei vioaie, frumoase, muziciene, iubind plăcerile şi arta, destul de inteligente pentru a parveni, dar temându-se de emoţiile puternice.
În mod obişnuit numele Agata este pus în legătură cu piatra semipreţioasă, dură şi diferit colorată, care poartă acelaşi nume.
Această piatră semipreţioasă şi-a primit numele de la râul Agate, pe malul căruia se găsea din abundenţă. Prenumele Agata vine de fapt din limba greacă, din forma feminină a adjectivului agathos = "bun"; agathâ = "bună"; probabil că în depărtare este o rădăcină mai veche indo-europeană ce s-a păstrat în cuvântul german gut şi cuvântul englez good, amândouă însemnând "bun".
Este interesant de reţinut că pentru popoarele germanice şi divinitatea este exprimată printr-un nume legat de aceeaşi rădăcină: Gott = "Dumnezeu". În timp ce cultura greacă şi latină au considerat că divinitatea poate fi exprimată mai apropiat prin noţiunea de lumină: Deus = "Dumnezeu", are rădăcină comună cu dies = "zi, lumină, limpezime, adevăr curat", popoarele germanice şi slave s-au oprit de preferinţă asupra bunătăţii, ca însuşire mai de înţeles pentru noi. Este de fapt şi însuşirea pe care Cristos Mântuitorul nostru a propus-o de model atunci când ne-a poruncit: "Fiţi desăvârşiţi precum şi Tatăl vostru ceresc desăvârşit este".
Numele Agata = "fiinţă bună", cu forma pentru bărbaţi: Agathon = "om bun", au fost îndrăgite de creştini pentru că amintesc de bunătatea nesfârşită a lui Dumnezeu şi ne îndeamnă la o permanentă străduinţă de a ne oferi sufletele să se împărtăşească din această bunătate. Sfânta Agata a simţit şi a dovedit adevărul rostit de psalmist: "Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul".
- Sfânta Agata (sec. III).
Este sărbătorită pe data de 5 februarie a fiecărui an conform calendarului latin şi calendarului bizantin. Sfânta Agata (sau Agatia) era din cetatea Panormos din insula Sicilia. S-a născut la Catania şi strălucea prin nevinovăţie şi prin podoabă sufletească, prin frumuseţe trupească fiind foarte bogată, fapt ce au atras atenţia consulului Quintian, care a cerut-o de soţie, fără să ştie că Agata îi dăruise viaţa lui Cristos.
În secolul al V-lea Papa Simacus i-a dedicat o bazilică în Roma, pe calea Aurelia; un veac mai târziu, numele ei apare în Canonul Roman al liturghiei, introdus, se pare, de Papa Grigorie cel Mare.
Consulul, a apelat la serviciile unei renumite curtezane, cu numele semnificativ de Afrodisia, fiind hotărât să-şi ducă planul la îndeplinire, folosindu-se şi de băuturile fermecate pe care mentalitatea populară le considera sigure în aranjarea cununiilor.
Cu toate acestea Afrodisia a trebuit să se declare învinsă de credinţa şi puritatea Agatei, dar Quintian nu s-a resemnat în urma acestei noi înfrângeri, trecând de la iubire la ură încercând să o înspăimânte pe tânăra fată cu ameninţări, care însă nu i-au schimbat gândurile. Dată pe mâna călăilor, Agata a fost supusă unor groaznice torturi, fiindu-i torturaţi şi sânii fragedei copile, care a răspuns cu celebra afirmaţie: "Tiran nemilos, nu te ruşinezi să torturezi la o femeie acel sân de la care ai supt viaţa, atunci când erai copil?"
În cele din urmă, deoarece nu a răspuns dorinţelor pretendentului, a fost aruncată pe cărbuni aprinşi. Se spune că în acel moment a început un cutremur; Quintian, înspăimântat, a dat ordin ca Agata să fie aruncată în închisoare, unde şi-a sfârşit viaţa în jurul anului 250. Sfânta Agata este invocată de către oraşul care i-a dat naştere, ca apărătoare împotriva lavei incandescente a vulcanului Etna, a cărui erupţie ar fi încetat la invocarea numelui Agatei, chiar în anul următor morţii sale sfinte.

vezi şi alt nume



BIBLIOGRAFIE:

Peţu, P., Torja I. (1981) În constelaţia numelui, Editura Detectiv, Bucureşti