Puncte arabiceCalcularea punctelor arabice reprezintă o tehnică astrologică a cărei origine se pierde în timpuri străvechi. Se pare că a fost iniţiată de babilonieni şi de vechii egipteni, devenind o practică utilizată intens în astrologia elenistică. După căderea Imperiului Roman, toate aceste informaţii astrologice au fost preluate de arabi şi perşi. Astrologii islamici au tradus textele din limba greacă şi au mai adăugat o sumă considerabilă de alte puncte care au fost utilizate în următoarele secole. Începând cu secolul al X-lea, mai multe manuscrise arabe au fost traduse în limba latină şi astfel astrologia clasică îşi găseşte drumul înapoi spre Europa. Un astrolog medieval, Guido Bonatti, contemporan cu Dante, a presupus că originea acestor calcule este arabă şi astfel au ajuns, în cele din urmă, să fie numite "puncte arabice".

Punctele arabice (în engleză, lots = sorţi) nu sunt corpuri cereşti, ci puncte sensibile ale temei natale, calculate după relaţia ce există între două planete semnificative pentru un anumit domeniu al existenţei, raportată, cel mai frecvent, la Ascendent. Există o listă foarte lungă de asemenea sorţi, mai mult de două sute, discutabile încă în astrologia modernă. Cel mai adesea folosit şi interpretat este Pars Fortunae sau Punctul Norocului, un indice al relaţiei Soare-Lună-Ascendent, ce relevă un ideal sau forma de fericire pe care o caută nativul.

 
sistem de case
 
d-na/d-ra CINEVA
Data naşterii: 01-01-1970 :
Locul naşterii: Bucureşti, România
Coordonate: 26°05’ E, 44°26’ N (GMT +2, ora de vară: 0)
 
Puncte arabice în harta natală
 Denumire şi formulăSemnCasăConjuncţii cu planetele natale
 
1Punctul Norocului (citeşte în detaliu)

[Ascendentul-Luna+Soarele]
05Cap11'27" IIIVenus
2Punctul Spiritului (citeşte în detaliu)

[Ascendentul+Luna-Soarele]
04Rac21'27"  IX 
 
3Abilităţi administrative, pricepere

[Ascendentul-Marte+Mercur]
21Leu34'27"  XI 
4Abundenţa în casă

[Ascendentul+Soarele-Luna]
05Cap11'27" IIIVenus
5Armată şi poliţie

[Ascendentul-Saturn+Marte]
14Leu53'07"  XI 
6Artă

[Ascendentul-Mercur+Venus]
10Fec08'54" XII 
7Astrologie

[Ascendentul+Mercur-Uranus]
25Cap01'43"  IV 
8Atacuri şi duşmănii

[Ascendentul+Pragul casei XII-Neptun]
14Rac46'50"   X 
9Atacuri, pericole, accidente

[Marte+Neptun-Uranus]
03Tau20'16"VIII 
10Auto-amăgire, iluzii, trădări

[Ascendentul+Neptun-Soarele]
24Leu35'10"  XI 
11Avansare, celebritatea rangului

[Ascendentul+Soarele-Saturn]
12Gem46'58"  IX 
12Bârfe, scandaluri

[Ascendentul+Mercur-Neptun]
03Săg51'54" III 
13Bogăţie

[Ascendentul+Pragul casei II-Venus]
00Leu59'31"   X 
14Bunici

[Ascendentul-Saturn+Pragul casei II]
03Ber16'40"  VIChiron
15Bunuri, proprietăţi, bogăţie

[Ascendentul+Pragul casei II-Venus]
00Leu59'31"   X 
16Călătorii aeriene

[Ascendentul+Pragul casei IX-Uranus]
27Tau17'34"VIII 
17Călătorii navale

[Ascendentul-15° Rac+Saturn]
21Cap50'12"  IV 
18Călătorii terestre

[Ascendentul+Pragul casei IX-Jupiter]
03Tau41'56"VIII 
19Căsătorie

[Ascendentul+Venus-Saturn]
07Gem03'35"  IX 
20Căsătorie, parteneri

[Ascendentul+Pragul casei VII-Venus]
05Cap11'59" IIIVenus
21Caduceu (comerţ, comunicare, intelect)

[Ascendentul+Mercur-Soarele]
23Bal40'37"   I 
22Calomnie

[Ascendentul+Saturn-Neptun]
06Peş57'13"   V 
23Cancer și afecțiuni maligne

[Ascendentul+Neptun-Jupiter]
02Sco20'38"  IIJupiter
24Catastrofă, ostracizare, exil

[Ascendentul+Uranus-Saturn]
11Peş25'51"  VIMarte
25Cerinţe, necesităţi

[Ascendentul+Pragul casei III-Marte]
23Gem50'18"  IX 
26Charismă, fascinaţie

[Ascendentul+Venus-Uranus]
00Cap24'10" III 
27Comerţ

[Ascendentul+Punctul Norocului-Punctul Spiritului]
05Ber36'27" VII 
28Comerţ, acumulare de avere, comori

[Ascendentul+Venus-Mercur]
10Fec08'54" XII 
29Confort

[Ascendentul+Venus-Luna]
29Săg28'04" III 
30Confuzie, rătăcire

[Ascendentul-Neptun+Luna]
14Leu32'43"  XI 
31Cooperare

[Pragul casei VII+Luna-Soarele]
04Cap21'27" IIIVenus
32Copii

[Ascendentul+Jupiter-Marte]
24Tau54'49"VIII 
33Copii (Băieţi)

[Ascendentul-Luna+Jupiter]
27Bal25'59"   I 
34Copii (Fete)

[Ascendentul+Venus-Luna]
29Săg28'04" III 
35Cumpărare şi vânzare

[Ascendentul-Punctul Norocului+Luna]
09Rac14'17"   X 
36Cunoştinţe

[Ascendentul+Luna-Mercur]
15Gem27'17"  IX 
37Curaj, iniţiativă

[Ascendentul-Punctul Norocului+Marte]
11Săg45'27" III 
38Decepţii în dragoste

[Ascendentul+Venus-Neptun]
09Sco14'21"  II 
39Delăsare, automulţumire

[Ascendentul+Soarele-Venus]
10Bal29'49"   ILuna
40Demisie

[Saturn+Jupiter-Soarele]
24Văr18'18"   V 
41Depravare

[Ascendentul+Neptun-Venus]
00Fec18'32"  XI 
42Detaşare, seriozitate, datorie

[Ascendentul+Mercur-Saturn]
01Rac41'08"  IX 
43Devotament

[Ascendentul+Saturn-Soarele]
26Cap45'56"  IV 
44Dezamăgire

[Ascendentul+Marte-Neptun]
17Cap03'53"  IV 
45Dispute, procese

[Ascendentul+Mercur-Marte]
21Leu34'27"  XI 
46Distracție

[Ascendentul+Uranus-Jupiter]
11Fec10'48" XII 
47Divorţ

[Ascendentul+Venus-Pragul casei VII]
04Rac20'54"  IX 
48Dorință și atracție sexuală

[Ascendentul+Pragul casei V-Soarele]
04Sco36'24"  II 
49Dorințe realizate

[Ascendentul+Mercur-Punctul Norocului]
28Bal33'27"   I 
50Educaţie, bune maniere şi farmec personal

[Ascendentul-Luna+Mercur]
24Cap05'37"  IV 
51Elogii

[Ascendentul-Venus+Jupiter]
02Leu44'21"   XLilith
52Energie sexuală

[Ascendentul+Pluto-Venus]
27Gem49'05"  IX 
53Evenimente neaşteptate

[Ascendentul+Uranus-Luna]
03Bal50'21" XIIAscendentul
54Extravaganţă

[Ascendentul-Jupiter+Marte]
14Văr38'04"   V 
55Familie

[Ascendentul+Jupiter-Saturn]
05Ber01'30" VII 
56Feminitate

[Ascendentul+Luna-Venus]
10Rac04'49"   X 
57Fidelitate, stabilitate

[Ascendentul+Saturn-Mercur]
07Cap51'46"  IV 
58Finanțe

[Ascendentul+Venus]
09Rac07'21"   X 
59Fraţi

[Ascendentul+Saturn-Jupiter]
04Ber31'24"  VI 
60Frumuseţe, gratitudine

[Ascendentul+Venus-Soarele]
29Fec03'04" XII 
61Gândire, capacitate de reflecţie

[Ascendentul+Pragul casei III-Mercur]
07Leu02'18"   X 
62Găsirea obiectelor pierdute

[Luna+Pragul casei IV-Descendentul]
10Rac36'43"   X 
63Geniu

[Ascendentul+Soarele-Neptun]
14Sco57'44"  II 
64Glorie

[Ascendentul-Punctul Spiritului+Punctul Norocului]
05Ber36'27" VII 
65Handicap

[Ascendentul-Marte+Punctul Norocului]
27Rac47'27"   X 
66Inamici

[Ascendentul+Pragul casei XII-Jupiter]
12Leu21'01"  XI 
67Influenţă

[Ascendentul+Saturn-Luna]
27Ber10'56" VII 
68Inițiativă

[Ascendentul+Soarele-Marte]
02Leu40'17"   XLilith
69Inspirație

[Ascendentul+Neptun-Uranus]
25Sco56'16"  II 
70Iubire şi armonie

[Ascendentul+Venus-Soarele]
29Fec03'04" XII 
71Iubire şi căsătorie

[Ascendentul+Jupiter-Venus]
02Leu44'21"   XLilith
72Iubire şi căsătorie

[Ascendentul+Venus-Jupiter]
06Săg48'32" III 
73Jocuri, spectacole, actorie

[Ascendentul-Venus+Marte]
12Săg35'59" III 
74Karma

[Ascendentul-Saturn+Soarele]
12Gem46'58"  IX 
75Libertate

[Ascendentul-Soarele+Mercur]
23Bal40'37"   I 
76Locul rău

[Ascendentul-Marte+Saturn]
24Sco39'46"  II 
77Luptă, îndârjire, pasiune

[Ascendentul+Marte-Soarele]
06Săg52'37" III 
78Măritiş

[Ascendentul+Marte-Luna]
07Peş17'37"   V 
79Miracole

[Ascendentul+Pluto-Soarele]
22Gem05'42"  IX 
80Misiune

[Mijlocul cerului-Soarele+Luna]
05Ber18'53" VII 
81Moarte (medieval)

[Pragul casei VIII+Saturn-Luna]
22Sco58'28"  II 
82Moarte, regenerare, dezintegrare

[Ascendentul+Pragul casei VIII-Luna]
25Ber41'09" VII 
83Moartea fraţilor şi a surorilor I

[Ascendentul-10° Pragul casei III+Soarele]
06Peş05'02"   V 
84Moartea fraților și a surorilor II

[Ascendentul+10° Gemeni-Soarele]
04Peş42'10"   V 
85Muncă, agricultură, gospodărie

[Ascendentul+Saturn-Venus]
02Văr29'18"  IV 
86Necesităţi şi dorinţe

[Ascendentul+Marte-Saturn]
14Leu53'07"  XI 
87Negociere

[Ascendentul+Marte-Jupiter]
14Văr38'04"   V 
88Noroc în speculaţii

[Ascendentul-Pragul casei V+Jupiter]
27Gem11'01"  IX 
89Noroc neaşteptat

[Ascendentul+Jupiter-Uranus]
28Bal22'05"   I 
90Noroc, prosperitate

[Ascendentul+Luna-Jupiter]
12Fec06'54" XII 
91Nunţi

[Pragul casei IX+Pragul casei III-Venus]
28Ber07'42" VII 
92Obstrucţie, blocaje

[Ascendentul+Neptun-Saturn]
02Tau35'41"VIIISaturn
93Ocultism

[Ascendentul+Neptun-Uranus]
25Sco56'16"  II 
94Onoare şi nobleţe (naştere nocturnă)

[Ascendentul+3° Taur-Luna]
28Ber07'10" VII 
95Onorare, cunoscuţi iluştri

[Ascendentul-Soarele+Punctul Norocului]
29Fec53'37" XII 
96Originalitate

[Ascendentul+Uranus-Mercur]
14Gem31'10"  IX 
97Pagubă

[Ascendentul+Neptun-Marte]
22Gem28'60"  IX 
98Pagubă în afaceri

[Ascendentul+Punctul Norocului-Descendentul]
05Rac11'27"  IX 
99Pericol

[Ascendentul-Pragul casei VIII+Saturn]
06Bal16'13"   I 
100Pierderi

[Pragul casei XII+Jupiter-Neptun]
12Leu19'12"  XI 
101Popularitate

[Ascendentul+Venus-Pluto]
11Cap43'48"  IV 
102Prieteni, popularitate

[Ascendentul-Mercur+Luna]
15Gem27'17"  IX 
103Prietenii feminine

[Ascendentul+Luna-Uranus]
05Bal42'33"   IAscendentul
104Primejdii

[Ascendentul+Marte-Saturn]
14Leu53'07"  XI 
105Prizonierat

[Ascendentul+Punctul Norocului-Neptun]
10Sco04'54"  II 
106Prizonierat urmat de eliberare

[Ascendentul-Punctul Norocului+Saturn]
01Văr38'46"  IV 
107Probleme de sănătate

[Ascendentul+Marte-Saturn]
14Leu53'07"  XI 
108Profesie

[Ascendentul+Luna-Saturn]
12Peş21'57"  VIMarte
109Punctul anaretic (aducător de moarte)

[Ascendentul+Descendentul-Luna]
29Peş53'37"  VI 
110Răniri şi operaţii chirurgicale

[Ascendentul+Saturn-Marte]
24Sco39'46"  II 
111Rațiune

[Mercur+Saturn-Jupiter]
28Rac43'24"   X 
112Relațiile cu strămoșii

[Ascendentul-Marte+Saturn]
24Sco39'46"  II 
113Religie

[Ascendentul-Soarele+Luna]
04Rac21'27"  IX 
114Renume, dezvoltare, fericire

[Ascendentul-Jupiter+Soarele]
12Săg31'54" III 
115Represiune

[Ascendentul+Saturn-Pluto]
09Tau26'40"VIII 
116Revelaţie

[Ascendentul-Luna+Neptun]
25Sco00'10"  II 
117Risipă

[Ascendentul+Uranus-Venus]
09Rac08'43"   X 
118Schimbări radicale

[Ascendentul+Pluto-Uranus]
23Fec26'49" XII 
119Schimbare

[Ascendentul+Uranus-Pluto]
16Bal06'05"   I 
120Separare

[Ascendentul-Luna+Marte]
07Peş17'37"   V 
121Siguranţă materială

[Ascendentul+Jupiter-Mercur]
08Rac06'49"   X 
122Speranță

[Ascendentul-Mercur+Jupiter]
08Rac06'49"   X 
123Studii înalte

[Ascendentul+Pragul casei IX-Mercur]
07Văr02'18"  IV 
124Succes

[Ascendentul-Jupiter+Punctul Norocului]
07Săg39'04" III 
125Succes social

[Ascendentul-Venus+Punctul Norocului]
05Bal36'59"   IAscendentul
126Succes, expansiune, evoluţie

[Ascendentul+Soarele-Jupiter]
12Săg31'54" III 
127Succesiuni, moşteniri

[Ascendentul+Luna-Saturn]
12Peş21'57"  VIMarte
128Suicid

[Ascendentul+Pragul casei VIII-Neptun]
05Peş27'26"   V 
129Supunere, evlavie

[Ascendentul+Jupiter-Neptun]
07Fec12'16"  XI 
130Surprize, răsturnări de situaţie

[Ascendentul+Marte-Uranus]
08Peş13'43"   V 
131Talent, măiestrie

[Ascendentul+Luna-Saturn]
12Peş21'57"  VIMarte
132Transformări surprinzătoare

[Ascendentul+Saturn-Uranus]
28Ber07'02" VII 
133Unicitate, individualitate

[Ascendentul+Soarele-Uranus]
06Cap07'33"  IV 
134Văduvie

[Ascendentul+Vindemiatrix-Neptun]
14Leu24'51"  XI 
135Viclenie, disimulare

[Ascendentul+Neptun-Pluto]
07Săg15'54" III 
136Victorie, triumf

[Ascendentul-Jupiter+Punctul Spiritului]
06Gem49'04"  IX 
137Violenţă

[Ascendentul-Luna+Descendentul]
29Peş53'37"  VI 
138Vocație

[Mijlocul cerului-Luna+Soarele]
06Bal08'53"   I