19 – 24 noiembrie
 

Localizare astrologică: 26° Scorpion – 3° Săgetător

Imagine cheie: Revoluția

Cuspida Scorpion–Săgetător cuprinde un amestec de aspecte caracteristice ambelor semne (al optulea, Scorpionul, şi al nouălea, Săgetătorul) şi poate fi asemănată, simbolic, cu perioada din jurul vârstei de 56 de ani. Din punct de vedere calendaristic, reprezintă trecerea de la mijlocul la sfârşitul toamnei (în emisfera nordică), iar conceptul-cheie specific este Revoluţia. Din punct de vedere astrologic, în acest moment crucial al existenţei au loc trei tranzite importante: se încheie cel de-al doilea ciclu al lui Saturn (adică planeta revine pentru a doua oară la poziţia avută în ziua naşterii, după ce, la capătul primului ciclu, în jurul vârstei de 28 de ani, se aflase întâia oară în conjuncţie cu sine însăşi) şi deplasarea lui Uranus şi a lui Neptun (la, respectiv, 240° şi 120° de poziţiile natale). Toate aceste trei tranzite marchează începutul unei noi perioade din viaţa fiecărui om - o perioadă a inevitabilelor schimbări: retragerea din activitate, renunţarea la o căsnicie sau la alte relaţii care nu s-au ridicat la nivelul aşteptărilor, mutarea centrului preocupărilor afective asupra nepoţilor, confruntarea cu limitările fizice. Dar se manifestă şi o mai mare comunicare empatică individ-semeni, alături de o sporire a interesului pentru problemele internaţionale sau chiar universale (religie, spiritualitate, fenomene paranormale). Există unii care se simt copleşiţi de resentimente sau de revoltă pentru că nu au realizat lucrurile pe care doriseră cu adevărat să le realizeze şi li se pare că se află în fata „ultimei şanse”. Natura revoluţionară a cuspidei S-S subliniază necesitatea reorganizării din temelii a vieţii - în cazul în care schimbările cruciale pentru evoluţia fiecăruia nu au fost înfăptuite mai înainte.

Acest interval de şapte zile ilustrează activa restructurare socială şi conflictul care poate deriva din ea. Combinaţia dintre energiile emoţionale profunde şi tainice ale Scorpionului și natura intuitivă, orientată spre exterior şi iubitoare de libertate a Săgetătorului impune concluzia conform căreia omul are nevoie mai întâi să se cunoască pe sine pentru a fi în măsură să pună în practică schimbările visate.

Tipul de personalitate cuspidă Scorpion–Săgetător

Tipul caracteristic acestei cuspide este rebelul. În mod oarecum paradoxal, o dată ajuns el însuşi într-o funcţie importantă, îşi demonstrează capacitatea de a-şi folosi autoritatea cu competentă şi abilitate. De obicei, însă, ei preferă să lucreze pe cont propriu - de altfel, asa obţin şi cele mai bune rezultate. Chiar atunci când sunt angrenaţi în munca de echipă, în colective de cercetare, organizaţii sau orice alt gen de structuri mai largi, se dovedesc eficienţi doar dacă li se acordă un grad ridicat de autonomie.

Toate personalităţile „de cuspidă” se definesc printr-o anumită conflictualitate interioară, cauzată de influenţele diferite ale celor două semne adiacente. Energiile acvatice ale Scorpionului şi cele inflamabile ale Săgetătorului pot intra în contradicţie, producând dezechilibru. Celor născuţi în această perioadă (cu dominanta sentiment-intuiţie pe care o au) li se întâmplă, uneori, să le lipsească stabilitatea reprezentanţilor semnelor de pământ sau orientarea mentală a celor din semnele de aer-şi le pot cultiva.

Mai ales în tinereţe, unii dintre aceşti oameni sunt destul de zurbagii, cu atât mai mult cu cât înţeleg că nu prea seamănă cu „marea masă" a celorlalţi. De aceea, nici nu se ostenesc să se pregătească pentru o existenţă mai „aşezată" şi mai convenţională. Pe de altă parte, aceia dintre ei pe care anumite experienţe traumatizante i-au silit să-şi poarte de grijă singuri de timpuriu pot dobândi un rar simţ al temeiniciei, directităţii şi ţelurilor valoroase.

Sfaturi

Urmaţi-vă viziunea vieţii, dar nu pierdeţi contactul cu ceilalţi. Păstrați-vă puritatea intenţiilor şi a motivaţiilor. Obişnuiţi-vă să fiţi obiectiv şi să vă observaţi cu detaşare. Fiţi mai iertător şi mai puţin posesiv.

Compatibilităţi

În general, cei născuţi în cuspida Scorpion - Săgetător se simt atraşi tot de oamenii „de cuspidă" - mai ales de persoanele aparţinând tranziţiilor Pești–Berbec (19 – 24 martie) şi Rac–Leu (19– 25 iulie).

Personalităţi Scorpion–Săgetător

Martin Luther, Indira Gandhi, Robert F. Kennedy, Voltaire, Goldie Hawn, Charles de Gaulle, George Eliot, Billy “the Kid”, Henri de Toulouse-Lautrec, Aurel Vlaicu, George Emil Palade, Monica Lovinescu