Denumită și "marele triunghi", această configurație este formată din trei planete în acelaşi element, în trigon fiecare cu celelalte două; poate exista o conjuncţie la unul din punctele triunghiului, ceea ce va întări această configuraţie.





 Piramida aduce şansă, o energie ce curge liber, o puternică motivaţie, talent, oportunităţi dar şi o anumită comoditate, inerţie, posibilitatea de "a se învârti pe loc", repliere internă (în universul său închis, trăind în circuit închis). De notat că dacă una dintre planetele piramidei este o planetă pivot (aparţinând mai multor configuraţii), ea va fi cheia de expresie a talentelor incluse în cele două configuraţii.

 Piramida de foc aduce o mare vitalitate, dar dă dificultăţi în a stăpâni şi canaliza energia, încredere în sine. Ea este sursa de inspiraţie. Conferă ambiţie, dorință de putere, gust de aventură, o mare forţă interioară şi simţ dramatic. Nativul cu "piramidă de foc" este orgolios, egocentric, impulsiv dar şi curajos, generos, autonom, iubind provocările.

Marlon Brando
Marlon Brando, 3 aprilie 1924, 11:00 PM, Omaha

 Piramida de pământ aduce rezistenţă, persistenţă, aplicaţie. Nativul este materialist şi foarte practic. Se simte în securitate şi stabil în lumea materială. Este conservator şi dispune de o mare capacitate de realizarea socială cu excelente resurse creatoare. Magnetismul său este puternic.

Napoleon Bonaparte
Napoleon Bonaparte, 15 august 1769, 11:00 AM, Ajaccio

 Piramida de aer arată că nativul se poate eleva intelectual şi social. El dispune de o mare stimulare mentală. Este curios, posedă o viziune largă, idealist, intuitiv, observator, ambiţios, dar uneori superficial. Farmecul poate să-i aducă popularitate. Pune accent pe relaționare și pe sprijinul apropiaților.

Agatha Christie
Agatha Christie, 15 septembrie 1890, 4:00 AM, Torquay

 Piramida de apă aduce cel mai creativ dintre potenţiale. Nativul posedă o înţelegere subtilă şi intuitivă a celorlalţi. El are o viaţă emoţională bogată şi un înalt grad de senzitivitate, dar îi lipseşte obiectivitatea. Este foarte sensibil la stările de conştiinţă interioară. Are capacităţi de detecţie, de imaginaţie, de creaţie, de psihologie, daruri de vindecător. Nu acţionează decât atunci când este sigur de rezultatul final. Este senzual. Uneori, el se închide în sine şi evadează. Reuşită în profesiile creative sau în esoterism.

Nostradamus
Nostradamus, 14 decembrie 1503, 12:00 PM, Saint-Rémy-de-Provence