Relaţia dintre Venus si Uranus este o asociere între umezeala şi căldura Aerului cu viteza de variaţie a Focului. Aerul este Umed prin el însuşi şi cald prin Foc; Focul este cald prin el însuşi şi uscat prin Pământ. în concluzie, în acest context se regrupează valori incompatibile care focalizează sentimentele sau reconvertesc totul spre unitatea cea mai explozivă. Se evidenţiază astfel aptitudinile şi evenimentele în care acţionează principiul de debarasare, de intensiv, de reducere la esenţial.

Venus în conjuncție cu Uranus idealizează şi bruschează sentimentele, generează o tensiune emoţională intensă care se poate exterioriza de pildă prin artă. Subiectul caută o formă de armonie şi pace la un nivel foarte înalt, adesea inaccesibil înţelegerii comune şi manifestă mult dezinteres asupra consecinţelor realizării practice.

Stadiul evenimentelor: Aspectul este favorabil numai în zodia în care unul dintre astre posedă forţă, de exemplu în Vărsător sau Balanţă. Dacă această forţă nu-şi găseşte debuşeuri pozitive, subiectul va traversa întâmplări în care se lasă antrenat de emoţiile sale; apar contexte îngrijorătoare relativ la reputaţia sa. Dacă ardoarea este lansată pe un plan pozitiv, ea va avea drept consecinţă o mare popularitate în public sau între prieteni. Dacă alte părţi ale temei indică dispoziţii artistice, conjuncţia va da multă originalitate, mai ales sub forma ideilor noi şi stimulative în domeniile artei. Dintre experienţele cele mai importante remarcăm forme de dragoste, individuală sau socială, la prima vedere alăturate indiferenţei asupra urmărilor. Relaţiile de familie sunt marcate de vocaţie artistică şi magnetism în dragoste. Această alăturare neobişnuită indică nevoia de libertate pe plan afectiv, iubiri timpurii şi căsătorii aleatorii.

Venus în sextil sau trigon cu Uranus generează o natură afectivă independentă, îndrăgostită de libertate şi capabilă de detaşare. Deşi subiectul tinde spre intelectualizarea sau spiritualizarea sentimentelor, marile elanuri amoroase nu reuşesc să fie stăpânite, alunecând permanent pe diferite pante. în psihicul subiectului se dezvoltă intuiţia, inspiraţia, dispoziţia artistică alături de creativitatea în acest domeniu.

Stadiul evenimentelor: Subiectul va traversa experienţe pline de îndrăzneală în concepţii şi/sau întâmplări în care rafinamentul reprezintă expresia de bază. Cadrul fundamental este manifestarea artei în dragoste care poate îmbrăca diferite aspecte. Nu orice context favorizează exprimarea întregii măsuri a calităţilor; este de preferat alegerea acelor împrejurări care oferă poziţii de colaborare sau de asociere în artă (cinematografie, muzică de exemplu). Latura romanescă va împinge subiectul spre multiple experienţe sociale, spre prietenii bruşte, legături amoroase precoce sau, mai târziu, spre postura de membru al asociaţiilor şi cluburilor. Relaţiile de familie sunt marcate de prietenia care se manifestă între părinţi şi copii şi de stimulare a mariajului. Aspectul este favorabil unei căsnicii care îmbină originalitatea cu romantismul; căsătorie subită şi legături în afara ei, cu cât mai nelegitime, cu atât mai pline de farmec.

Venus în opoziție sau cuadratură cu Uranus alimentează impulsivitatea elanurilor afective conducând la „dragoste la prima vedere", pasiuni subite, iubiri imperioase, necontrolate, dezordonate. în sufletul său subiectul este bun, dar instabilitatea emoţională conduce rapid la încăpăţânare şi vederi înguste. Aceste forme excentrice provoacă apariţia unei puternice tensiuni emotive care necesită direcţii de refulare pentru a nu produce o ruptură psihică.

Stadiul evenimentelor: Remarcăm apariţii neaşteptate de experienţe care dezorganizează întreg eşafodajul. Situaţia este agravată întrucât subiectul se angrenează în acţiuni independente, pe care le doreşte rezolvate instantaneu, şi nu suportă relaţiile restrictive. Este posibil totuşi ca anumite conjuncturi să acorde avantaje şi succese mai ales când sunt legate de cinematografie, modă... Contextul social este cel mai afectat unde, uitând să aleagă cu grijă prietenii şi asociaţii, riscă să aibă relaţii dezastruoase, să înregistreze pierderi bruşte mai ales prin intermediul femeilor. Efectul se întinde şi asupra vieţii personale prin furtuni pasionale (uneori componentă homosexuală), prin ruperea bruscă a legăturilor afective, separări neaşteptate. Relaţiile de familie sunt marcate de un anume non-conformism în legăturile afective. Aspectul indică uniune liberă dar instabilă, întârzierea căsătoriei, scandal care provoacă ruperea contractului, separări brutale, divorţ.