Relaţia dintre Soare şi Neptun reprezintă o asociere a calităţilor opuse (Cald-Rece, Umed-Uscat), dar cu manifestare neantagonică. Pentru aceasta, interpretarea aspectului se situează pe un plan uşor diferit. Indică adesea locul pe care un individ îl ocupă în generaţia sa şi gradul de identificare cu mentalitatea acesteia. Putem trage concluzii individuale numai când, combinaţia se găseşte aproape de punctele unghiulare ale temei sau este susţinută de alte aspecte puternice.

Soarele în conjuncție cu Neptun dezvoltă o personalitate marcantă prin facultăţile spirituale, intuiţiile şi instinctele perceptive pe care le generează. Subiectul este prevenitor, contemplativ, subtil şi oferă din plin semenilor compasiune şi generozitate.

Stadiul evenimentelor: Apar dificultăţi în aprecierea evenimentelor, întrucât totul se manifestă sub forma unor potenţialităţi dintre care subiectul poate alege orice cale, funcţie de celelalte aspecte din temă. Mobilitatea evenimentelor poate duce fie la dilatare şi fuziune, iar subiectul poate alege să urmeze calea unui ideal, umanist sau religios; fie la conjuncturi închise care tind să izoleze subiectul de lumea exterioară, fie la oportunităţi pe scena vieţii. Conjuncţia se poate dovedi excelentă pentru activităţi artistice: dans, poezie, teatru sau cinema, mai ales când este sprijinită de aspecte mai concrete. Câştigurile sunt mai mult de natură morală sau sufletească şi mai rar de natură socială. Relaţiile de familie sunt marcate de o anume formă de senzualitate, de inspiraţie şi gust scenic. Problemele pot apărea datorită iluziilor, fie diferenţelor de concepţii cu familia, fie de natură amoroasă faţă de partener.

Soarele în sextil sau trigon cu Neptun generează o imaginaţie şi o inspiraţie puternică, cu înclinaţii spre latura artistică şi ştiinţele oculte. Când este întărit de alte planete ale temei (mai ales de aspectele pozitive ale lui Saturn) indică o capacitate de a duce ideile până la capăt, inspiraţii luminoase şi potenţial artistic la maturitate. Se dezvoltă dragostea faţă de ceea ce este frumos şi vechi, deci excelent pentru un anticar, poet.

Stadiul evenimentelor: Aspectul oferă subiectului receptivitate la valorile sociale şi sens al comunităţii. Sensibilitatea faţă de curentul colectiv poate merge de la legături trainice până la dizolvarea propriei vieţi în marea fraternizare. Conjuncturile permit realizări în domeniul ideologicului sau misticii ori jalonează drumul pentru o cale colectivă. Şansele de câştig ale subiectului pot fi atât de natură morală, cât şi de natură pecuniară când se apelează la tehnici bancare speculative. Relaţiile de familie sunt privite sub forma unui ideal care trebuie urmat. În familie sau între soţi se dezvoltă o atracţie romantică ce potenţează evoluţii spirituale sau artistice comune.

Soarele în opoziție cu Neptun realizează o disociere între voinţă şi ideal cu efect în imposibilitatea stăpânirii stărilor interioare. Hiperemotivitatea, auto-indulgenţa şi instabilitatea stărilor afective sunt însoţite în cazul acestui subiect de atitudini anarhice, demersuri demagogice sau voinţă influenţabilă.

Stadiul evenimentelor: Remarcăm o mulţime de drumuri înşelătoare sau nepractice care întretaie viaţa subiectului. Conjuncturile nu fac altceva decât să accentueze vulnerabilitatea în faţa şocurilor sau oscilaţiilor colective, jalonând căi şi soluţii lipsite de perspective. In faţa valului social subiectul, menţinându-şi poziţia duplicitară, trădează sau este escrocat la rândul său în probleme sociale sau afaceri sentimentale. El câştigă dezamăgiri, se arată subtil în intrigă şi de multe ori şansele sau întâmplările sfârşesc în crepusculul uitării de sine (băutură, drog...). Relaţiile de familie sunt dezordonate, cu evadări (mentale sau concrete) şi decepţionante prin lipsa de încredere reciprocă ori fuga de răspundere.

Soarele în cuadratură cu Neptun este foarte nefavorabil generând un caracter slab mai ales dacă tema indică o puternică emotivitate. Conflictul între voinţă şi idealism poate provoca o mare confuzie psihică, o gândire sugestibilă sau utopică, spaime fără obiect, conduită învăluită în umbră.

Stadiul evenimentelor: În analiza evenimentelor se poate observa caracterul dedublat al acestora. În meandrele vieţii nu există întâmplări singulare; orice conjunctură este însoţită de o a doua variantă care, aparent, o completează pe prima, dar nu face decât să accentueze degringolada. De exemplu, căsnicia este dublată de existenţa unei alte persoane în strânsă legătură cu ea; apar astfel neplăceri din partea unei femei care „se amestecă" nepermis de mult în viaţa de familie pentru soţie, sau necazuri din partea amantei pentru soţ. Subiectul se poate lansa în speculaţii financiare în care fie pierde, fie gustul banilor câştigaţi uşor îl poate duce departe în rău. Relaţiile de familie sunt marcate de necazuri pe linie paternă, de urmărirea unor himere amoroase, de trădări decepţionante.