Relaţia dintre Lună şi Jupiter este un aspect de receptivitate a materiei, de satisfacţie morală şi maturitate psihică oferită de îmbinarea calităţilor favorabile vieţii: Umed. Reprezintă un factor atât de adaptare a fiinţei faţă de mediul său, cât şi de înflorire şi expansiune a vieţii. Aspectul este benefic sângelui, întăreşte sănătatea, favorizează comerţul cu produsele specifice celor două planete.

Luna în conjuncție cu Jupiter este un aspect benefic ce extinde intuiţiile şi sentimentele, oferind generozitate şi un foarte puternic instinct protector. Imaginaţia deosebită alăturată inimii deschise conferă o sociabilitate remarcabilă. Pe lângă înţelepciune, aspectul generează şi o uşoară tendinţă spre suficienţă şi vanitate, ca o pată de culoare în acest tablou.

Stadiul evenimentelor: Acest aspect excelent oferă multiple oportunităţi întotdeauna concretizate. La nivel social, subiectul alege din ţesătura evenimentelor ocaziile în care poate ajuta mulţimea sau care îi conferă o mare popularitate, ori popularitatea este consecinţa actelor sale. Experienţele vieţii sunt remarcabile şi ele nu-i permit niciodată să piardă din vedere latura practică a lucrurilor. Dragostea plăcerii va pretinde un nivel înalt de viaţă, dar el nu-şi face griji pentru rezolvarea acestei probleme; câştigurile financiare apar permanent. Aspectul mai indică multe călătorii, poate pentru satisfacerea nevoii de mişcare, poate pentru schimbare, poate pentru extinderea afacerilor. Relaţiile de familie sunt foarte favorabile şi se bazează pe un puternic magnetism personal.

Luna în sextil sau trigon cu Jupiter generează un caracter agreabil, sensibil, jovial şi foarte uman. Constituie, la femei, o feminitate generoasă, fecunditate, bunăvoinţă şi în general gânduri cu o fericită influenţă maternă. La bărbat se dezvoltă o stare psihică de mulţumire, de euforie, de compătimire care creează complexul numit Joie de vivre". Singura problemă legată de abundenţă sunt tendinţele gastronomice.

Stadiul evenimentelor: Aspectul constituie o ofertă generoasă. Subiectul traversează conjuncturi favorabile marcate de popularitate, de relaţii destinse şi cordiale cu prietenii şi femeile în general. Aspectul se constituie într-un factor de noroc, abundenţă, fericire, largheţe; reuşită afectivă şi plasamente inspirate şi avantajoase. Evenimentele legate de viaţa publică oferă şanse mari, mai ales în Casele III, IX şi XI. Simţul afacerilor conduce la călătorii multiple atât în ţară, cât şi peste hotare, mai ales dacă Săgetătorul sau Casa IX sunt valorizaţi. Relaţiile de familie se află sub semnul destinderii şi fericirii. Femeia, mamă sau soţie, oferă o influenţă fericită, daruri culinare şi calităţi agreabile de stăpână a casei; căsătorie fericită, copii frumoşi.

Luna în opoziție cu Jupiter generează autocompătimire şi o formă euforică excesivă ce eşuează în nepăsare sau lăcomie. Caracterul capătă tendinţe sanguine: excese senzuale, nepăsare, gânduri ce se risipesc, ipocrizie, indiferenţă, facilitate, abuz de încredere.

Stadiul evenimentelor: Consecinţa confruntării Aer-Apă care duce prin victoria primului la disocierea calităţii Umed şi confruntarea Cald-Rece, este foarte neplăcută. întâmplările vieţii sunt marcate de un elan prea mare, care depăşeşte posibilităţile subiectului. Evoluţia diverselor împrejurări este în contratimp cu contracţia psihică de unde decurge o proastă reputaţie, risipirea prietenilor şi cheltuieli ilogice. Investiţiile, în sens general, dar mai ales plasamentele financiare sunt sortite eşecului datorită raţionamentului greşit. Calea succesului este barată fie prin lipsa de popularitate, fie de intervenţia oamenilor legii (pierderi prin procese, împărţiri de bunuri...). Relaţiile de familie sunt puse sub semnul incertitudinii; lipsa unei dezinvolturi în relaţii sau a belşugului în cămin ori divorţ.

Luna în cuadratură cu Jupiter generează o stare de dezordine nervoasă ce poate implica fie mânie, detentă psihică violentă sau conflicte psihice legate probabil de probleme religioase, fie tendinţe de nepăsare, extravaganţă şi inconştienţă. Reacţiile psihice afectează metabolismul şi produce tulburări hepatice datorate exceselor.

Stadiul evenimentelor: Remarcăm o disociere a împrejurărilor vieţii pe două căi. În prima variantă, conjuncturile creează o potecă pe care se găsesc subiecţii care au reuşit, dar numai sub influenţa favorabilă a lui Saturn. Popularitatea şi buna dispoziţie a semenilor îi susţin în parcurgerea în continuare a drumului. În varianta a doua, evoluţia conjuncturilor este în contratimp cu reţinerea psihică de unde decurge risipirea şanselor, neglijarea prietenilor şi investiţii financiare defectuoase. Calea succesului este barată fie de o proastă reputaţie, fie de intervenţia oamenilor legii (pierderi prin străini, procese...). Relaţiile de familie sunt perturbate: complicaţii în căsătorie, înţepături cu mama (soacra) şi şicane din partea femeilor.