Jupiter în conjuncție cu Mijlocul Cerului este un indice de reuşită şi onoruri, căci Jupiter ridică şi menţine subiectul în vârful ierarhiei. Progresist, îi place să răspundă la provocări, are o atitudine constructivă relativ la cariera pe care a îmbrăţişat-o şi este foarte potrivit să servească o cauză. Colaborator plăcut, subiectul va revărsa asupra semenilor încredere în forţele lor, căci obiectivul este clar şi el trebuie atins. în acelaşi timp, el nu-şi va pierde speranţa nici în momentele de criză, rămânând încrezător în şansele sale.

Jupiter în sextil sau trigon cu Mijlocul Cerului oferă o mulţime de circumstanţe fericite care îi permit să se pună în valoare. Subiectul va fi foarte apreciat în cadrul profesional datorită dreptăţii, generozităţii şi mai ales vitezei cu care îi vine inspiraţia. Expansiunea socială sau profitul au la bază atitudinea constructivă şi vederile largi asupra noţiunii de carieră în viaţă si practic pot proveni din activităţi şi afaceri cu străinii. În funcţie de casă, cariera se îndreaptă spre domeniul social, spre ştiinţele oculte sau apostolat, frecvent legat de natura faţă de care resimte o dragoste înnăscută. Viaţa va fi presărată de optimism şi dorinţa de mişcare, iar singura problemă, care îl va tortura, apare dacă este constrâns la o ocupaţie sedentară.

Jupiter în opoziție sau cuadratură cu Mijlocul Cerului este un aspect foarte neplăcut, întrucât subiectul va refuza să asculte de inteligenţă şi riscă de multe ori în profesiune, crezând că norocul trebuie să-i slujească numai lui. Exuberanţa îl conduce la extravaganţe şi atunci va inventa povestiri prin care oferă complimente gratuite, îşi laudă talentele profesionale, demonstrează lipsa de concentrare. Este posibil ca lipsa de seriozitate şi suficienţa să aibă rădăcini în educaţia greşită pe care a primit-o; părinţii subiectului, poate, i-au încurajat pretenţiile în loc să le reprime. Subiectul începe cu ostentaţie o activitate, o continuă cu neglijenţă şi astfel toate acţiunile vor sfârşi prin uzură, bluff sau corupţie. Când este iritat sau criticat pentru pretenţiile profesionale, aruncă în luptă agresivitate şi sarcasm, alegând exact cuvântul care jigneşte profund şi loveşte din plin.