Metal al forţei şi al violenţei în mitologia lui Hesiod, arama îşi păstrează aceste calităţi în filosofia lucreţiană a evoluţiei: ”arama, a cărei rezistenţă se potriveşte mai bine cu eforturile îndârjite.” (Despre natura lucrurilor).

Metal sacru, arama a fost folosită la fabricarea instrumentelor de cult, din Antichitate şi până la budism şi creştinism. La evrei, şarpele de aramă se afla în vârful unui stâlp (Numerii, 21,9): şi când un şarpe muşca vreun om, acesta privea la şarpele cel de aramă şi trăia; el va fi înfăţişat în templu, ca simbol al protecţiei divine; tot la evrei, cele patru colţuri ale altarului pentru holocaust vor fi acoperite cu coarne de aramă: răufăcătorul care punea mâna pe ele scăpa de pedeapsă. Din aramă erau şi vasele al căror zăngănit se auzea în bătaia vântului în pădurile sacre ale lui Zeus, la Dodona; din aramă, palatul lui Hefaistos, porţile templelor, acoperişul templului Vestei, prima statuie romană a lui Ceres, cupele pentru libaţii sacre; din aramă, bolta cerului, la egipteni (”eu mă înalţ spre cer, străbat firmamentul de aramă”, glăsuieşte Cartea morţilor). Din aramă, la romani, briciul cu care-şi tundeau părul preoţii, precum şi plugul care marca hotarele unei tabere sau ale unui nou  oraş. Acest metal era simbolul nealterării şi al nemuririi, precum şi al dreptăţii neînduplecate; dacă bolta cerului este din aramă, înseamnă că este la fel de impenetrabilă ca şi acest metal şi că el este legat de puterile uraniene cele mai transcendente, cele a căror voce bubuie precum tunetul, sădind în sufletul oamenilor un sentiment de respect şi de groază.

”Orice înger este cumplit”, spunea Rilke, iar arama (bronzul) este şi ea la fel de cumplită ca şi acest înger. Când auzi undeva dangătul clopotului celui mare al unei catedrale, îţi dai seama de adevărul acestor cuvinte.

Tocmai neasemuita rezonanţă a acestui metal a făcut-o pe Fama, zeiţa Zvonului, să-l aleagă ca material pentru a-şi construi palatul în vârful unui munte (Ovidius, Matamorfoze, cartea a XII-a).

 

vezi şi alt simbol



BIBLIOGRAFIE:

Evseev, I., (1994) Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale, Editura Amarcord, Timişoara