Chiar dacă nu-i aparţine exclusiv, arabescul este totuşi, aşa cum arată numele său, specific artei arabe cărei îi este interzis să reprezinte oameni şi animale. El este de fapt o epură, o depăşire lucidă şi riguroasă a reprezentării. Arabescul nu este o întruchipare figurativă, ci un ritm, o incantaţie prin repetarea la nesfârşit a temei. Când devine obiect de contemplaţie, el permite eliberarea de condiţionarea temporală.

Arabescu poate fi pus în legătură cu pânza de păianjen şi, de asemenea, cu labirintul, al cărui itinerar complex are menirea să conducă de la periferie spre centrul local (simbolul centrului invizibil al fiinţei).

Deşi comportă un ritm diferit, reprezentarea mişcărilor naturale în pictura chineză de peisaj, prin serii de curbe lineare repetate, este şi ea o formă de arabesc.

Arabescu corespunde unei viziuni religioase. Islamul este iconoclast şi dominat de Cuvânt. Icoanelor bizantine, ”Islamul le opune derularea abstractă a arabescului în care se înscriu versetele revelaţiei...Este un procedeu tehnic al artei musulmane pentru a evita idolatria”.

Se poate afirma că arabescul este simbolul simbolului: el dezvăluie tăinuind şi ascunde dezvăluind. Spectatorului care încearcă să-l descifreze, arabescul i se oferă ca un labirint, ca un dedal. Ceea ce caută artistul este să ascundă şi să reveleze în acelaşi timp preceptul coranic, pentru a putea astfel trezi...emoţia însumată a unei frumuseţi şi a unui adevăr care ar însemna în primul rând o angajare pe drumul depărtărilor.

vezi şi alt simbol



BIBLIOGRAFIE:

*.* (2009) Dicţionar de simboluri (coord. Jean Chevalier, Alain Gheerbrant), Editura Polirom, Iaşi
Evseev, I., (1994) Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale, Editura Amarcord, Timişoara