Alchimia este arta transmutării metalelor, în scopul de a obţine aur. ”Aurul”, spune textele vedice, ”înseamnă nemurire„. Şi tocmai spre nemurire tinde singura transmutare reală: cea a individualităţii umane. Dacă, printr-o polarizare târzie, chinezii fac deosebirea dintre alchimia internă (neidan) şi alchimia externă (waidan) - cea de-a doua fiind doar simbolul celei dintâi -, simbolistica ei este expusă cu claritate în Occident de către Angelus Silesius: ”Plumbul se preschimbă în aur şi hazardul dispare când, cu Dumnezeu, sunt preschimbat în Dumnezeu de către Însuşi Dumnezeu [...] Căci inima este aceea care se transformă în aurul cel mai fin;Iisus Hristos sau harul dumnezeiesc sunt piatra filozofală”.

La un nivel general, simbolismul alchimiei se situează pe planul cosmologic. Cele două faze de coagulare şi de dizolvare corespund cu cele ale ritmului universal: kalpa şi pralaya, involuţie-evoluţie; inspiraţie-expiraţie. Alchimia este considerată o lărgire şi o accelerare a generării naturale: acţiunea propriu-zisă a sulfului asupra mercurului este cea care dă naştere minereurilor din matricea terestră; dar tot aici are loc trasmutaţia: pământul este un creuzet în care minereurile ajung lent la maturitate, în care bronzul se transformă în aur. De altfel, cuptorul alchimistului are aceeaşi formă (de clepsidră) ca şi muntele Kunlun, centrul lumii, sau ca tigva, imagine a lumii. Practicarea alchimiei ne dă posibilitatea să descoperim în noi înşine un spaţiu de formă identică: peştera inimii. Pe de altă parte, oul filozofal este închis în creuzet, la fel ca oul lumii sau Embrionul de aur în peştera cosmică. Topirea ingredientelor în creuzet simbolizează, atât în China, cât şi în Occident, întoarcerea la nediferenţierea primordială şi apare ca o întoarcere la matrice, la stadiul embrionar. Deschizătura de sus a athanaorului este asemuită cu cea care străpunge în mod simbolic creştetul capului (Brahmarandhara), prin care se efectuează ieşirea din cosmos şi prin care, afirmă chinezii, iese embrionul, în procesul său de reîntoarcere în Vid.

Elementele Marii Opere sunt, în occident, sulful şi mercurul, focul şi apa, activitatea şi pasivitatea, influenţele cereşti şi terestre, al căror echilibru produce sarea. În alchimia taoiştilor, aceste elemente sunt Chi şi Jing, sulful şi esenţa, deopotrivă foc şi apă (Foc al Spiritului, Apă seminală, după cum se spune în Tratatul despre Floarea de Aur). Etapele esenţiale ale Marii Opere sunt opera albă (albedo) şi opera roşie (rubedo). Conform ermetismului occidental, ele corespund cu micile şi marile mistere, dar şi cu înflorirea Florii de aur chineze şi cu ieşirea din Embrion, cu dobândirea stărilor de Om adevărat (zhenren) şi de Om transcendent (henren): Om primordial şi Om universal, potrivit ezoterismului islamic, care îl consideră, pe de altă parte, pe acesta din urmă Sulf roşu. De fapt, este vorba: a) de a atinge centrul lumii sau starea edenică; b) de a ieşi din cosmos, de-a lungul axei lumii şi de a ajunge la stări supraumane.

Din alt punct de vedere, alchimia simbolizează însăşi evoluţia omului de la o stare în care predomină materia la o stare spirituală: să transformi metalele în aur înseamnă să transformi omul în spirit pur. Faimoasa Tabella smaragdina enunţă, într-un stil dintre cele mai ermetice, axiomele primordiale ale alchimiei. Ele pot fi rezumate astfel: ”Toate opoziţiile de ordonează în funcţie de opoziţia fundamentală masculin-feminin: Marea Operă înseamnă unirea elementului masculin, sulful, cu elementul feminin, mercurul.

Una dintre practicile cele mai interesante ale alchimiei era cunoscută în Evul Mediu sub numele de Arta regală, tehnică mult comentată de Serge Hutin. Pornind de la ideea unei decăderi a fiinţelor din natură, ”Marea Operă Supremă (Opera mistică, Opera Fenixului, Calea Absolutului) însemna reintegrarea omului în demnitatea sa primordială. Să găseşti piatra filozofală înseamnă să descoperi Absolutul, să posezi cunoaşterea desăvârşită (gnoza). Această cale regală trebuia să ducă la o viaţă mistică în care, după extirparea rădăcinilor păcatului, omul ar deveni generos, blând, pios, credincios şi cu frica lui Dumnezeu.”

vezi şi alt simbol



BIBLIOGRAFIE:

Evseev, I., (1994) Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale, Editura Amarcord, Timişoara