Arhetipurile sunt arhi-simboluri, având semnificaţii universale în culturile diverselor popoare. Ele relevă moduri de percepţie, de gândire şi de comportament adânc înrădăcinate în inconştientul colectiv, la care mintea noastră este ancorată precum un arbore care îşi extrage seva din adâncuri. În limba greacă, arkhetypon semnifică "model prim", deci un tipar iniţial după care se călăuzeşte cineva.
 Simbolurile arhetipale sunt genezic înrudite cu miturile şi ritualurile religioase, instituind o lume mult mai bogată şi mai frumoasă decât lumea contingentului imediat. În configuraţia marilor simboluri ale omenirii desluşim reflexe de lumină sacră şi conexiuni indestructibile între lumea zeilor, a cerului şi izvorul vieţii, pământul. Psihologul elveţian Carl Gustav Jung, cel care a realizat un studiu comparativ al culturilor occidentale şi orientale, susţine că "miturile şi poveştile literaturii universale conţin teme bine definite care reapar pretutindeni şi întotdeauna".
 Intrând în această lume a simbolurilor, avem acces la semnificaţii ancestrale, la imagini şi concepte a căror rezonanţă transcende timpul şi spaţiul, desluşind legătura tainică cu originile noastre impersonale şi universale. Datinile, credinţele, ritualurile şi tradiţiile pot fi înţelese mai uşor prin întoarcerea la înţelesurile primordiale ale simbolurilor.
 
 
Selectează un simbol din lista de arhetipuri:
 

 
AbanosAlbinăAmbrozieAniversareArc
AbisAlchimieAmetistAnkhArcaş
AbluţiuneAlcionAmiază/Miezul NopţiiAnotimpArcadă
AbstinenţăAlfa şi omegaAminAnqaArdere
AcrobatAlgăAmuletăAntimoniuArgint
AdamAliajAmurgApăArici
AerAlmandinAnAraAripă
AerolitAltarAncorăArabescAscensiune
AlbAltoireAndroginAramăAur
AlbastruAlunAnemonăArapAureolă
AlbatrosAluniţăAnghilăAratAuroră
AlbieAmazoanăAnimalArbore

BătaieBalenăBiciBradBujor
BăuturăBaltăBijuterieBrazdăBuric
BâtăBanchetBlondBrezaieBusuioc
BabăBaniBoboteazăBroascăButurugă
BaghetăBarbăBouBroască ţestoasă
BaieBarcăBozBronz
BalanţăBarzăBrânduşăBuburuză
BalaurBerbecBrâuBufniţă

CădereCarChihlimbarClepsidrăCorabie
CălătorieCaracatiţăChiorClopotCorb
CălcâiCarnavalChiparosClovnCorn
CăldurăCarteCicoareCoţofanăCoroană
CămaşăCascadăCimitirCoadăCosiţă
CămilăCastelCinabruCoarneCovor
CăpcăunCastitateCinciCoasăCrab
CăprioarăCataligeCioarăCocoşCraniu
CărbuneCeapăCiocănitoareCocorCrap
CâineCentaurCiocârlieCodobaturăCrepuscul
CânepăCentruCiocanColacCrin
CaduceuCenuşăCircumcizieColibriCristal
Calea lacteeCerCireşColindăCrizantemă
CameleonCerşetorCiumăColivăCrocodil
CandelabruCerbCiungColoană
CapCerberCiupercăComoară
CaprăCercCiurCopac
CapricornCheieClătităCopil

DeşertDemonDimineaţăDoiDrac
DegetDiamantDinteDoisprezeceDragon
DelfinDiavolDiscDovleac

EclipsăElefantErouEva

FăinăFerigăFlutureFructFurnică
FântânăFierFluviuFrunteFurtună
FaclăFierarFocFulgerFus
FazanFildeşFrăsinelFum
FelinarFloareFragăFurcă
FereastrăFluierFrasinFurcă de tors

GăinăGemeniGrădinăGrefăGrindină
GâscăGheaţăGrăsimeGreiereGunoi
GalbenGhiocelGrâuGriGură

HaosHidromelHotar
HexagramăHornHrană

IederăInelInimăIzvor
IepureInfernInsulă

ÎmbrăcăminteÎngerÎntoarcere
ÎncălţăminteÎntâlnireÎntuneric

JarJug

LăcustăLaleaLebădăLiliacLumină
LăutăLampăLegământ/AlianţăLimbăLună
LânăLanţLemnLirăLup
LabirintLanceLeuLiteră
LacLapteLibelulăLotus
LacrimăLaurLicornLuceafăr
LadăLeagănLicuriciLumânare




MăciucăMacMasăMielMonstru
MăgarMagnetMascăMiereMorcov
MărţişorMaimuţăMatostatMigdalMormânt
MăslinMamăMazăreMingeMunte
MătrăgunăMamutMeiMistreţMuscă
MăturăManăMelcMoară
MânăMareMesteacănMoarte

NarcisăNevăstuicăNoapteNouăNume
NasNicovalăNodNuc
NectarNimfăNorNuditate
NegruNisipNoroiNufăr

OaieOccidentOptOrient
OalăOchiOrbOs
OaspeteOglindăOrhideeOu

PădureParăPerlăPlânsPotcoavă
PăianjenParadisPeruzeaPlantăPotop
PământParfumPescăruşPlasăPrăpastie
PăpuşăPasărePiatrăPlopPraf
PărPatPiciorPlugPrag
PăstorPatruPieptenePlumbPrimăvară
PătratPatruzeciPiersicăPoartăPrinţ
PăunPeştePiperPodPrivighetoare
PâinePeşterăPiramidăPorcPupăză
PaloşPelicanPisicăPorumbel
PapagalPelinPiticPotârniche

RăscruceRacRoşuRombRuină
RândunicăRamurăRoatăRouă
RâsRegeRodieRubin

SângeScarăSecerăSnopStâncă
SăgeatăScarabeuSemilunăSoareStea
SăptămânăScaunSferăSocStejar
SalamandrăSceptruSfinxSomnStrăin
SalcâmScoicăSicriuSpicStrănut
SalcieScorpionSmaragdSpiralăSuflet
SareScuipatSmochinStâlpSută

ŞacalŞarpeŞchiopŞobolan
ŞapteŞaseŞoareceŞoim

TatăToamnăTreiTriunghi
TaurToporTreisprezeceTunet
TeiTrandafirTridentTurturea

ŢânţarŢapŢesătură

UmbrăUnuUriaşUrsUsturoi

VântValViţă de vieVinVulpe
VâscVatrăVidrăVioletVultur
VacăVerdeViespeVrabie

ZăpadăZeceZi