NODUL NORD în Taur arată o karmă dintre cele mai grele, o misiune legată de echilibru, de dominarea laturii posesive și materialiste. Nativul trebuie să-şi asume responsabilitatea faţă de persoanele din jur, iar munca sa trebuie îndreptată în folosul comunităţii, al societăţii şi mai puţin pentru propriile nevoi. Va depune eforturi pentru a obţine stabilitatea materială, dar dispune de abilități în acest sens și de calitățile unui adevărat constructor. Resimte nevoia de a se baza pe fundamente stabile și cea mai mare teamă este aceea de a nu deveni sărac. Trebuie să conştientizeze însă faptul că în viaţă nimic nu este etern şi orice formă de posesiune este doar o limită a propriei creşteri spirituale şi un obstacol în calea fericirii. S-a născut cu misiunea de a pune în planul al doilea patimile și dorințele de dominare. Acțiunile sale trebuie îndreptate către bunăvoință și dorința de a fi util, trebuie să aibă o muncă folositoare, prin care să-i ajute pe ceilalți. În legăturile de cuplu este nevoit sa aibă rolul de partener rezistent, stabil și să creeze o existență calmă și sigură. Natura și creația îi definesc scopul vieții, iar domeniile în care își poate pune în valoare pragmatismul și abilitățile constructive pot oferi satisfacție. Se poate face remarcat în afaceri, finanțe, exploatarea pământului, gastronomie, arhitectură, sculptură, pictură, muzică etc.



 

Nume celebre cu Nodul Nord în Taur: Hillary Clinton, Kurt Cobain, Jacqueline Kennedy Onassis.

 
Hillary Clinton Kurt Cobain Jacqueline Kennedy Onassis
 

 Dacă NODUL NORD este în Taur, atunci NODUL SUD se află în zodia Scorpionului. Datoriile karmice se referă la putere, sexualitate şi bani. Va trebui să se confrunte cu mari pierderi financiare şi sufleteşti până la rezolvarea karmei. Echilibrul sufletesc îi este afectat din cauza naturii pasionale, înclinate spre necunoscut şi lucruri misterioase. De multe ori, va simţi nevoia de a domina pe cineva din pricina nesiguranţei ancestrale care îl înspăimântă în mod marcant. În existența precedentă, nu avea încredere în oameni și deseori îi manipula în avantajul său. Legăturile sexuale le realiza în funcție de necesitățile sale de dominație, iar în viața particulară nu se baza neapărat pe principii morale. Pierderile au fost majore în viaţa anterioară, greşelile foarte mari, de multe ori a fost nevoit să-și înceapă viața din nou, de aceea și acum este obligat să repete o serie de evenimente neplăcute şi schimbări bruşte în viaţă. Mai păstrează încă frica de schimbare şi are frustrări sentimentale. De aceea, în viața actuală trebuie să se străduiască să găsească liniștea și seninătatea și să le realizeze în mediul său apropiat. Căminul și siguranța au un rol deosebit de important pentru a sublima dorințele sale de dominație și acaparare. Este atras îndeosebi de Pământ, de unde își poate lua puterea și energia.