9 noiembrie – 19 decembrie 2016
 

Odată cu intrarea planetei Marte în semnul unic al Vărsătorului, vom fi impulsionați să dăm frâu liber creativității și să abordăm lucrurile dintr-o perspectivă modernistă și originală. Energia marțiană va accentua, în această perioadă, nevoia de libertate, de schimbare și de nou, canalizându-ne spre inițiative îndrăznețe, spre acțiuni surprinzătoare și spre modalități inedite de soluționare a problemelor.

Tot ce este reformist, ieșit din comun, neconvențional, "anormal", ieșit din tipare, șocant, tulburător intră în aria Vărsătorului, iar prezența planetei Marte nu va face decât să activeze toate aceste manifestări care vor nuanța acțiunile noastre în direcțiaMarte în Vărsător unei abordări mai ALTFEL. Vom fi puși în situații în care, pentru a găsi un răspuns sau o rezolvare, va trebui să renunțăm la clișee și la metode învechite, va trebui să fim inventivi, să găsim alternative, să ne depășim anumite limite, să ieșim din rutină și să schimbăm ceva în modul nostru obișnuit de acțiune.

Cu Marte în Vărsător, vom fi tentați să încălcăm reguli, norme și convenții sociale, pe fondul unei nevoi de independență și de afirmare a propriei individualități. Încăpățânarea se combină însă cu ingeniozitatea în acest semn, iar rezultatul nu este neapărat o reacție agresivă și dominatoare, ci mai degrabă o insistență detașată și creativă în a face lucrurile în manieră proprie. Totodată, Marte în Vărsător este un bun militant pentru drepturile și libertățile colective și pentru acțiunile energice îndreptate spre scopuri umanitare (demonstrații, miting-uri, mișcări sindicale, revendicări din partea unor organizații etc.)

Vărsătorul este și semnul viitorului, de aceea, perioada tranziției lui Marte prin acest semn este propice pentru a pune bazele unor schimbări, planuri sau proiecte de viitor. Aspectele armonioase pe care le primește dinspre planetele grele (trigon cu Jupiter din Balanță, sextil cu Saturn din Săgetător și cu Uranus din Berbec) creează, mai ales în prima parte a lunii decembrie, un context foarte favorabil pentru deschiderea de spirit, pentru a inova și lansa inițiative cu impact reformator pe termen lung asupra vieților noastre.

 

Iată care este influența lui Marte în Vărsător pentru fiecare semn zodiacal în parte:

 
Berbec

Pentru nativii acestui semn, prezența lui Marte în casa a XI-a va dinamiza viața socială (reuniuni, întâlniri, experiențe colective), relațiile de prietenie și legăturile la distanță. Vor dispune de energie pentru a se implica în organizarea sau lansarea unor proiecte inovatoare, vor căuta și vor obține sprijinul pentru a-și pune în practică ideile. Cel mai bun mod pentru atingerea obiectivelor îl constituie, în această perioadă, activitățile de grup și eforturile de cooperare în echipă. Ceea ce trebuie să evite este egoismul, individualismul și tendința de a-i domina pe alții.

 
Taur

Tranzitul lui Marte prin casa a X-a va stimula, în această perioadă, ambiția și dorința de afirmare socială, nevoia de recunoaștere și apreciere. Nativii din Taur își vor concentra energia spre carieră și profesie, spre activitățile de auto-promovare și de îmbunătățire a poziției și imaginii sociale. Poate fi un moment foarte bun pentru liber profesioniști, pentru a demara o afacere pe cont propriu sau pentru a găsi soluții ingenioase la problemele și provocările din plan profesional. Sunt posibile conflicte cu persoanele aflate în poziții de autoritate din cauza atitudinii refractare și nonconformiste.

 
Gemeni

Pentru nativii acestui semn, se anunță o perioadă de entuziasm și expansiune. Vor găsi soluții pentru înlăturarea limitelor și pentru realizarea celor mai îndrăznețe vise. Sunt deschiși spre aventură, spre explorare și cunoaștere, spre descoperirea unor noi domenii de interes. În centrul atenției vor sta studiile superioare, călătoriile, legăturile și prieteniile cu străinătatea, învățarea unei limbi străine, turismul, afacerile cu exteriorul, contactul cu medii și culturi diferite.

 
Rac

Pentru nativii acestui semn, tranzitul lui Marte prin casa a VIII-a va activa o serie de probleme care ţin de zona resurselor pe care le împărtăşesc cu ceilalţi: bunuri comune, banii partenerului, taxe, impozite, prime, recompense, moşteniri, pensii etc. Este posibil facă acum un împrumut pentru a cumpăra o proprietate sau vor derula afaceri profitabile în asociație cu alții. Anumite alianțe sau prietenii secrete îi pot sprijini în carieră.

Sunt stimulate de acest tranzit astral: sexualitatea, intimitatea, investigațiile, cercetările și acțiunile ascunse, descoperirea unor lucruri pierdute. Există și o doză de risc cu Marte în această casă, legată de posibile accidentări (mai ales la nivelul picioarelor) și posibile altercații sau dezamăgiri din partea unor prieteni.

 
Leu

În cazul acestor nativi, Marte în casa a VII-a va intensifica planul social și relațional. Se întrevede mai multă inițiativă și dorință de a lega prietenii sau relații de cuplu, de a participa la diverse evenimente sociale sau de a încheia alianțe, contracte, parteneriate. Este o perioadă bună pentru a semna acte importante, pentru a întreprinde călătorii și proiecte ce nu mai suportă amânare, dar și pentru a stabiliza o relație de dragoste.

Riscurile acestui tranzit astral sunt legate de posibile opoziții, reclamații, rivalități, dispute sau ruperi de alianțe cu unii prieteni.

 
Fecioară

Pentru nativii acestui semn, Marte în Vărsător va dinamiza sectorul muncii și al rutinelor zilnice. Vor avea mai multe sarcini de îndeplinit și într-un ritm mai alert, vor căuta sprijinul prietenilor, munca în echipă aducându-le cele mai rapide și mai eficiente rezultate. Pot fi în căutarea unui al doilea job pentru a-și spori veniturile, sunt dispuși să facă ore suplimentare ori alte activități creative, noi, interesante de pe urma cărora să câștige bani în plus.

Este necesară o atenție sporită acordată sănătății deoarece riscul unor accidentări sau a unor atacuri bruște ale bolii (inflamații, erupții, febră etc.) este major.

 
Balanţă

Nativii semnului Balanță sunt printre cei mai favorizați în această perioadă, deoarece Marte în Vărsător rezonează foarte bine cu Soarele lor natal, dar și cu Jupiter care tranzitează Balanța. Rezultatul este o accentuare a potențialului energetic și creativ, mai mult dinamism, curaj și încredere în sine, dar și ivirea unor oportunități neașteptate pentru evoluția lor viitoare. Vor avea ocazia de a fi în centrul atenției, de a fi apreciați și aplaudați la scenă deschisă pentru talentul și creațiile lor.

Prezența lui Marte în casa a V-a intensifică totodată viața amoroasă, nevoia de aventură și de distracție. Este o perioadă fertilă când se pot aștepta la apariția unui copil.

 
Scorpion

În cazul acestor nativi, energia lui Marte în Vărsător îi canalizează spre proiecte și activități casnice. Pot dispune de resurse financiare pentru a investi în proprietăți, în gospodărie, reparații, schimbări de decor etc. Este posibil să-și dorească un spațiu nou, mai modern și mai aerisit.

Pe de altă parte, Marte în casa a IV-a predispune la tensiuni și frământări interioare, la agitație, capricii, nemulțumiri și conflicte între membrii familiei.

 
Săgetător

Pentru acești nativi se anunță o perioadă intensă și dinamică atât în plan intelectual, cât și relațional sau social. Se pot pregăti așadar pentru deplasări, călătorii, pentru examene, semnări de contracte sau pentru a-și exprima efervescența afectivă și emoțională în mesaje, scrisori, articole etc. Vor fi mai vehemenți și mai tranșanți în exprimare, de aceea trebuie să aibă în vedere o manieră cât mai diplomată de abordare a problemelor. Viziunile și punctele lor de vedere pot fi surprinzătoare, șocante dar, în același timp, sunt creative, inovatoare și unice. O serie de riscuri implică tensiuni în relația cu unii colegi, vecini sau rude, mici neplăceri, incidente și accidente în timpul deplasărilor.

 
Capricorn

Pentru nativii din Capricorn, este o perioadă de inițiativă în plan financiar. Pot demara noi planuri de afaceri, găsesc soluții și surse surprinzătoare de câștig sau se pot bucura de o creștere salarială în urma unei promovări. Cheltuielile însă nu vor întârzia să apară astfel încât pe cât de repede vin banii, la fel de repede se duc, însă vor fi investiți în mod creativ, atât pentru dezvoltarea personală cât, mai ales, pentru confortul familiei.

 
Vărsător

Nativii acestui semn sunt primii expuși influenței marțiene, aceasta exercitându-se în mod direct prin conjuncția cu Soarele natal, o conjuncție ce dinamizează, înflăcărează și adaugă impuls, inițiativă și curaj. Pentru Vărsători este o perioadă de efervescență intelectuală, sunt deschiși la nou și stau foarte bine la capitolul idei, având ocazia de a impresiona publicul sau anturajul cu creațiile și punctele lor de vedere. Sunt favorizate călătoriile și toate formele de elevare culturală și socială.

 
Peşti

Pentru nativii acestei zodii, Marte prin casa a XII-a favorizează înclinația spre spiritualitate, implicarea în activități și practici umanitare și munca de cercetare. Este posibil ca Peștii să resimtă acum dorința de retragere și izolare pentru a lucra în liniște la un proiect inovator sau secret prin care urmăresc să câștige bani și imagine socială. Tind să-și ascundă planurile, ideile, afacerile, investițiile și preferă să acționeze discret, fără ca prea multă lume să știe ce fac sau ce au de gând să facă.

 

vezi şi Marte în Berbec Marte în Taur Marte în Gemeni Marte în Rac Marte în Leu Marte în Fecioară Marte în Balanță Marte în Scorpion Marte în Săgetător Marte în Capricorn Marte în Pești