"Ziua candidatului viabil"
 
 


Carl I Ludwig Frederick


Mircea V. Stănescu


Radosław Sikorski


Viktor Iuşcenko
 

 
 

 

Personalitate

 Cei născuţi în această zi se specializează în a-şi oferi nu numai ideile, ci pe ei înşişi ca alternative fiabile ale unor circumstanţe nu tocmai ideale. Adesea, soluţionează probleme şi sunt angajaţi în avansarea lucrurilor într-o direcţie pozitivă. O dată ce sunt convinşi că reprezintă candidatul cel mai bun pentru o slujbă, post de conducere în familie sau responsabilitate socială, trebuie să-şi asigure poziţia respectivă, sau cel puţin să fie receptaţi în mod corect. De obicei, argumentele le sunt puternice şi raţionale, la fel ca şi sfaturile pe care le oferă, pentru că rareori încearcă să-i convingă pe alţii de ideile lor dacă nu au studiat problema cu atenţie şi în detaliu.
  Sunt indivizi realişti, cu picioarele pe pământ, pricepuţi să evalueze o situaţie şi să pună degetul exact pe ceea ce trebuie îmbunătăţit. Din nefericire, realismul lor poate fi de fapt pesimism şi, mai ales spre bătrâneţe, trebuie să se ferească să devină excesiv de critici, chiar corozivi. Indiscutabil, deţin o latură sumbră, care necesită un echilibru precaut al energiilor pentru a evita deprimarea. În mod deosebit, trebuie să se ferească să intre în tipare auto-distructive.
  Deţin o înţelegere puternică a lumii materiale şi nu exagerează în a se bucura de extravaganţe şi opulenţă. Pentru ei, plăcerea de a rezolva lucrurile practice şi dificultăţile cotidiene este asociată cu investiţia făcută ieri şi cu pregătirea pentru complexitatea zilei de mâine. Se poate spune că seamănă cu un motor care, o dată pornit, nu se mai opreşte.
  Sunt încântaţi să-şi extindă baza de operaţiuni, dar în general vor proceda cu prudenţă. Un motiv al succesului lor, alături de pragmatism, este simţul kairotic - cunosc momentul exact în care să acţioneze şi cel în care să stea locului. În general, cei născuţi în 23 februarie se descurcă bine cu dilema existenţială, asumându-şi responsabilitatea pentru călăuzirea propriilor lor vieţi şi în acelaşi timp acceptând legile inevitabilităţii.
  Când simţ frustrări într-o direcţie, dau rareori înapoi; pur şi simplu, aleg altă potecă. În majoritatea cazurilor, înainte de a demara planul A, au analizat deja avantajele planului B şi-l păstrează în rezervă. Astfel, excelează în oferirea de sfaturi celor care au ajuns într-o fundătură şi nu pot continua. Adesea ei înşişi sau serviciile lor se dovedesc alternativa viabilă la o situaţie de impas.
  În viaţa particulară, trebuie să se ferească de a adopta o atitudine atotcunoscătoare sau infailibilă, devenind mulţumiţi de sine sau insensibili la nevoile emoţionale ale altora. Trebuie să se străduiască să-şi păstreze mintea deschisă şi acordată la dorinţele celor din jur. Apreciind realmente opiniile altora şi ascultându-le grijile cu atenţie şi necritic, vor câştiga prieteni şi îşi vor atrage sprijin pentru propriile lor eforturi.

Puncte tari: convingător, analitic, pragmatic

Puncte slabe: hiper-critic, negativist, atotştiutor





 

Numere şi planete

 Persoanele născute în ziua de 23 a lunii februarie sunt conduse de numărul 5 (2+3=5) şi de planeta Mercur. Deoarece Mercur reprezintă iuţeala gândirii, comunicării şi schimbării, cei născuţi în 23 februarie pot să reacţioneze mental în mod exagerat şi să-şi schimbe cu mare regularitate ambientul fizic. Conjuncţia Mercur-Neptun (Neptun este guvernator în Peşti) indică o mare sensibilitate faţă de fenomenele exterioare şi capacitatea logică de a gândi în termeni universali. Indiferent ce lovituri aspre primesc din partea vieţii, ele vor avea rareori un efect îndelungat asupra celor conduşi de numărul 5, care îşi revin iute. Numărul 23 este asociat cu evenimente de tot felul, lucru cu atât mai valabil pentru oamenii născuţi în ziua aceasta care doresc să fie în centrul acţiunii.

 

Sănătate

 Cei născuţi în 23 februarie sunt predispuşi să se suprasolicite. Ei trebuie să înveţe să se odihnească şi să se relaxeze. Pentru sănătatea lor, sunt cruciale nopţile netulburate, cu somn profund. Ca atare, o prioritate deosebită trebuie acordată dormitorului, care va fi confortabil şi liniştit. Datorită orientării lor senzoriale, aceşti oameni sunt extrem de receptivi la masaje şi la toate formele de stimulare fizică plăcută. Senzitivitatea lor se dovedeşte şi în atitudinea faţă de hrană. Pot fi excelenţi bucătari, capabili să creeze reţete noi şi să le îmbunătăţească pe cele vechi. Trebuie însă să fie atenţi să nu cadă pradă propriului lor apetit şi sunt sfătuiţi să reducă grăsimea din alimentaţie şi din prepararea mâncării. Se recomandă exerciţii zilnice regulate de nivel moderat.

 

Recomandări

 Ascultaţi-i pe alţii şi rămâneţi deschis faţă de sugestiile lor. Nu întotdeauna dumneavoastră reprezentaţi soluţia cea mai bună a unei probleme, învăţaţi să vă retrageţi atunci când este necesar. În viaţa personală, fiţi mai grijuliu şi atent. Nu uitaţi să vă relaxaţi şi să vă distraţi.

 

Celebrităţi născute în această zi

2012: Prinţesa Estelle - Ducesă de Östergötland, nepoata regelui Carl XVI Gustaf al Suediei
1986: Skylar Grey - cântăreaţă americană
1983: Emily Blunt - actriţă britanică
1971: Dan Negru - prezentator român de televiziune
1963: Radosław Sikorski - politician, politolog şi jurnalist polonez
1960: Naruhito - Prinţul Moştenitor al Japoniei
1959: Valentin Stan - analist politic român
1954: Viktor Iuşcenko - politician ucrainean, al 3-lea preşedinte al Ucrainei
1938: Paul Morrissey - regizor american de filme
1931: Iulian Vlad - general român, membru al CC al PCR, şef al Securităţii
1929: Alexei al II lea - Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse (d. 2008)
1929: Péter Ábel - scriitor, jurnalist, critic şi istoric de cinema maghiar (d. 1992)
1889: Victor Fleming - regizor american (d. 1949)
1888: Mihail Săulescu - poet român (d. 1916)
1887: Oskar Lindberg - compozitor suedez (d. 1955)
1883: Karl Jaspers - filosof german (d. 1969)
1866: Infantele Antonio - Duce de Galliera (d. 1930)
1847: Ducesa Sophie Charlotte de Bavaria - ducesă de Alençon (d. 1897)
1841: Mircea V. Stănescu - avocat, publicist, culegător de folclor, scriitor şi politician român (d. 1888)
1803: Prinţesa Alexandrine a Prusiei - fiica regelui Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei (d. 1892)
1708: Carl I Ludwig Frederick - Duce de Mecklenburg-Strelitz, tatăl reginei Charlotte a Marii Britanii (d. 1752)
1685: Georg Friedrich Händel - compozitor, organist, violonist german (d. 1759)
1680: Jean Baptiste Le Moyne de Bienville - colonizator şi guvernator al Louisianei franceze (d. 1767)
1443: Matia Corvin - rege al Ungariei şi Croaţiei (d. 1490)
1418: Papa Paul al II lea - (d. 1471)