"Ziua modei actuale"
 
 


Alexandru Rosetti


Christopher Wren


Ion Dichiseanu


John Dewey
 

 
 

 

Personalitate

 Cei născuţi în această zi sunt foarte conştienţi de tot ceea ce se petrece în fiecare moment. Adesea, influenţa lor este atât de mare încât pot defini ei înşişi unele tendinţe sociale, însă la fel de frecvent pot intra în conflict cu norma sau moda socială prevalentă. Manifestă o deosebită ambiţie de a fi nu numai acceptaţi, ci şi influenţi în mediul lor social; de aceea, respingerile îi afectează puternic, iar eşecurile, dificultăţile sau întârzierile le pot diminua energia.
  Deseori, duc o viaţă dublă - cariera profesională are rolul de a aduce bani, iar hobby-ul este cel în care îşi investesc energia creatoare. Nu este neobişnuit să-şi trateze cu răceală profesiunea de bază, deoarece din punct de vedere romantic inima îi împinge în altă direcţie. Poate că, în sine, acesta este unul dintre motivele principale ale succesului pe care-l înregistrează; obiectivitatea şi distanţarea par să lucreze în avantajul lor.
  În general, se descurcă bine în lumea materială, având un simţ dezvoltat al finanţelor, în aşa măsură încât pot deveni obsedaţi de bani. În acelaşi timp, sunt manageri foarte competenţi. În mod paradoxal, sunt vulnerabili faţă de bolile fizice; astfel, sănătatea şubredă le subminează multora planurile materiale, împiedicându-i să acţioneze aşa cum ar dori. Se pare că greutatea grijilor tangibile poate fi o temă recurentă în viaţa lor.
  Sunt deosebit de încăpăţânaţi. O dată ce au decis ceva, sunt greu de oprit. Un pas important în evoluţia lor personală este să înveţe să admită greşelile. Din fericire, capacitatea lor raţională este bine dezvoltată (alături de controlul emoţional) şi astfel se poate apela la ei prin intermediul raţiunii. Dacă li se indică o cale mai bună de a face ceva şi dacă le este demonstrată raţional, în cele din urmă o vor adopta, deşi probabil nu imediat.
  Aspectul personal contează mult pentru ei. Chestiunile de modă, stil şi design nu sunt superficiale sau banale în ochii lor, ci reprezintă o expresie a individualităţii. Indiferent dacă profesiunea lor implică sau nu în mod direct aceste domenii, sunt conştienţi de impresia pe care o fac asupra altora; într-adevăr, ei lasă o pecete de neşters asupra familiei, asociaţilor de afaceri şi cercului lor social.

Puncte tari: entuziast, logic, eficient

Puncte slabe: încăpăţânat, autoritar, excesiv





 

Numere şi planete

 Persoanele născute în ziua de 20 a lunii octombrie sunt conduse de numărul 2 (2+0=2) şi de Lună. Cei conduşi de numărul 2 sunt în general impresionabili şi imaginativi, uşor de rănit de criticile sau de neatenţia altora. De asemenea, se pot supăra repede şi au un prag scăzut al iritabilităţii. Aflându-se sub influenţele combinate ale Lunii, lui Venus care guvernează în Balanţă) şi lui Pluto (care guvernează în Scorpion), oamenii născuţi în 20 octombrie sunt adesea atraşi de bogăţie şi de plăcerile senzoriale.    

 

Sănătate

 Uneori, persoanele născute în 20 octombrie au probleme fizice neobişnuite pe care trebuie să le trateze, dacă nu vor să rişte să se îmbolnăvească. Sunt sensibile la mediul ambiant şi pot dezvolta alergii, astmă, artrită şi boli asociate, inclusiv dintre cele ale sistemului imunitar. Modificările alimentaţiei pot reprezenta un ajutor important; de exemplu, o dieta fără mucozităţi, pentru a scăpa de flegma generată de produsele lactate şi de substanţele alergice. Exerciţiile fizice energice pot sluji la eliminarea toxinelor din corp, totuşi unele persoane trebuie să evite în mod riguros conservanţii de alimente şi alţi compuşi chimici aditivi. Formele biologice de exprimare fizică (de exemplu, activitatea sexuală) pot fi importante în stabilizarea lor.

 

Recomandări

 Motivaţi-vă. Menţineţi legătura cu grijile esenţiale şi nu vă compromiteţi sănătatea. Definiţi-vă şi clarificaţi-vă rolul relativ la mediul înconjurător. Dacă vă lăsaţi purtat de val, vă puteţi pierde prietenii.

 

Celebrităţi născute în această zi

1971: Snoop Dogg - rapper şi actor american
1971: Dannii Minogue - cântăreaţă australiană
1966: Stefan Raab - moderator german
1964: Aurelian Pavelescu - politician român
1960: Lepa Brena - cântăreaţă jugoslavă
1946: Elfriede Jelinek - scriitoare austriacă, laureată a Premiului Nobel (2004)
1942: Costel Constantin - actor român de teatru şi film
1934: Împărăteasa Michiko - soţia împăratului Akihito al Japoniei
1933: Ion Dichiseanu - actor român de teatru şi film
1930: Ioan Grigorescu - scriitor, publicist, regizor şi scenarist român
1927: Oskar Pastior - poet german de origine română (d. 2006)
1917: Jean Pierre Melville - regizor de film francez (d. 1973)
1895: Alexandru Rosetti - lingvist şi filolog român, membru al Academiei Române, membru corespondent al Academiei Suedeze de Ştiinţe (d. 1990)
1893: Jomo Kenyatta - politician kenian (d. 1978)
1891: James Chadwick - fizician britanic (d. 1974)
1882: Bela Lugosi - actor maghiar (d. 1956)
1872: Pericle Papahagi - filolog, lingvist şi folclorist român (d. 1943)
1859: John Dewey - filozof american (d. 1952)
1854: Arthur Rimbaud - poet francez (d. 1891)
1847: Oscar Swahn - trăgător suedez şi cel mai în vârstă campion olimpic al tuturor timpurilor (d. 1927)
1784: Henry John Temple - Viconte Palmerston, politician englez, prim-ministru al Regatului Unit (d. 1865)
1780: Pauline Bonaparte - sora lui Napoleon (d. 1825)
1700: Charlotte Aglaé d'Orléans - ducesă de Modena (d. 1761)
1677: Stanislaus I. Leszczynski - rege al Poloniei şi duce de Lorena (d. 1766)
1643: Valentin Frank von Franckenstein - poet şi traducător german (d. 1697)
1632: Christopher Wren - arhitect englez (d. 1723)
1554: Bálint Balassi - poet maghiar (d. 1594)