"Ziua prezenţei persuasive"
 
 


Mirza Fatali Akhundo


Nikolai Cernîşevsk


Traian Lalescu


Willis Lam
 

 
 

 

Personalitate

 Cei născuţi în această zi sunt adevăraţi maeştri ai persuasiunii. Nu numai că ştiu să prezinte argumente logice şi de efect, ci dispun şi de un talent infailibil de a-şi alege momentul potrivit. După împrejurări, utilizează când mustrarea, când flateria - rareori se văd siliţi să recurgă la ameninţări. Preferă umorul. Ştiu să convingă prin vorbe, dar la fel de bine se pricep şi să acţioneze. Mulţumită eforturilor lor, ”demarează" numeroase proiecte care, altminteri, nu s-ar materializa niciodată. Uneori, se arată atât de subtili încât sădesc o idee în mintea altcuiva, astfel ca persoana respectivă să treacă la fapte, imaginându-şi că dă curs unui imbold interior.
  Din păcate, ca părinţi tind să devină dominatori. Întrucât sunt atât de experţi în exercitarea influenţei, copiii nu au cum să li se opună; abia mult mai târziu ajung şi ei să-şi dea seama în ce măsură, le-a fost controlată voinţa şi în ce mod au fost manevraţi. În cazuri extreme, constată că atrofierea capacităţii volitive i-a redus la starea de dependenţă faţă de o voinţă exterioară şi vor avea nevoie întotdeauna de îndrumarea altora. Aceleaşi probleme se ivesc şi în dragoste; partenerii de viaţă ai celor născuţi în această zi sfârşesc prin a-şi exprima resentimentele stârnite de comportamentul lor abil-autoritar. Pentru că rareori îşi găsesc iubiţi (iubite) ori soţi (soţii) la fel de puternici(e), fericirea nu are prea mari şanse de durabilitate.
  Indiferent în ce mediu se învârt, prezenţa acestor oameni impune. La serviciu, îşi câştigă admiraţia generală pentru competenţa de care dau dovadă şi, în virtutea acestei reputaţii, îşi exercită talentul de mediatori ai disputelor. Pe de altă parte, le vine greu să se subordoneze unei persoane pentru care nu au admiraţie sau măcar respect. Ca urmare, adesea preferă să lucreze pe cont propriu, fără şefi; oricum, sunt prea încăpăţânaţi şi ţin prea mult la propriul lor sistem de priorităţi şi de principii ca să accepte orbeşte ”politica" vreunei organizaţii sau companii.
  Din cauza persuasivităţii şi a tendinţelor dominatoare, îşi fac destui duşmani şi îşi creează destulă animozitate. Sunt întotdeauna convinşi că acţionează în interesul tuturor, dar ceilalţi îi consideră tiranici, rigizi şi certăreţi. Adevărul este că ştiu să găsească soluţii logice incomparabil mai repede decât alţii, care, astfel, se simt frustraţi de şansa de a se afirma sau de a participa la luarea deciziilor. Aşadar, ar trebui să se deprindă să facă un pas înapoi şi să le permită şi celorlalţi să-şi sporească puterea şi respectul de sine. Faptul că se pricep atât de bine să asigure condiţii optime altora nu înseamnă că li se îngăduie să-şi reducă subordonaţii, copiii şi prietenii la starea de dependentă.

Puncte tari: capabil, dedicat, atent

Puncte slabe: hiper-protector, dominator, încăpăţânat





 

Numere şi planete

 Persoanele născute în ziua de 12 a lunii iulie sunt conduse de numărul 3 (1+2=3) şi de planeta Jupiter. Cei conduşi de numărul 3 sunt adesea ambiţioşi şi uneori dictatoriali. Ca atare, ei trebuie să încerce să evite să fie dominatori sau agresivi. Celor conduşi de numărul 3 le place să fie independenţi, de aceea unii oameni născuţi în 12 iulie pot simţi nevoia să abandoneze securitatea unei slujbe sigure, pentru a deveni liber-profesionişti. Natura jupiteriană a numărului 3 oferă posibilitatea unei personalităţi expansive, extrem de pozitive, căreia i se adaugă idealismul conferit de influenţa Lunii (care guvernează în Rac).

 

Sănătate

 Cei născuţi în 12 iulie pot tinde să-şi neglijeze sănătatea, fiind deseori mai preocupaţi de munca şi de proiectele lor. Astfel, pentru ele este important să efectueze controale medicale regulate şi să urmeze sfaturile raţionale. De asemenea, este preferabil să-şi coordoneze exerciţiile fizice cu celelalte activităţi, în loc să exerseze pur şi simplu atunci când îi apucă cheful. Alergările, gimnastica aerobică sau înotul se pot încadra printre activităţile corespunzătoare. Pentru ei, este util să-şi găsească un refugiu ascuns, unde se pot conecta la natură, pentru a-şi reîncărca bateriile. Trebuie să-şi urmărească cu atenţie alimentaţia şi s-o regleze îndeaproape, pentru a evita să se îngraşe.

 

Recomandări

 Învăţaţi să vă retrageţi; practicaţi non-intervenţia. Nu vă impuneri ideile cu atâta forţă. Încercaţi întotdeauna să fiţi sensibil la nevoile şi dorinţele altora.

 

Celebrităţi născute în această zi

1965: Damian Flore - politician român
1962: Anca Constantinescu - politician român
1957: Maria Eugenia Olaru - scriitoare română
1943: Radu F. Alexandru - Radu Alexandru Feldman, politician, scriitor, scenarist român
1938: Jorj Voicu - actor român de teatru şi film (d. 1991)
1937: Bill Cosb - comediant, actor, producător american
1937: Lionel Jospin - politician francez, al 165-lea prim-ministru al Franţei
1933: Alexandru Ivasiuc - prozator şi eseist român (d. 1977)
1928: Elias James Core - chimist american, laureat Nobel
1913: Willis Lam - fizician american (d. 2008)
1912: Nicolae Steinhard - monah şi scriitor român (d. 1989)
1909: Constantin Noica - filosof şi eseist român (d. 1988)
1904: Pablo Neruda - Neftali Reyes Basualdo, poet chilian, laureat Nobel (d. 1973)
1895: Buckminster Fulle - inventator, inginer şi arhitect american (d. 1983)
1892: Bruno Schul - pictor polonez de origine evreu (d. 1942)
1884: Amedeo Modigliani - pictor şi sculptor italian (d. 1920)
1884: Louis B. Mayer - producător ruso-american de film (d. 1957)
1882: Traian Lalescu - matematician român, membru al Academiei Române (d. 1929)
1876: Max Jaco - poet francez (d. 1944)
1870: Louis al II leA - Prinţ de Monaco (d. 1949)
1854: George Eastma - inventator american (d. 1932)
1828: Nikolai Cernîşevsk - filosof materialist rus (d. 1889)
1817: Henry David Thorea - scriitor şi filosof american (d. 1862)
1813: Claude Bernar - medic şi fiziolog francez (d. 1878)
1812: Mirza Fatali Akhundo - scriitor şi filozof azer (d. 1878)
1675: Evaristo Felice Dall'Abac - compozitor şi violonist italian (d. 1742)
1596: Mihail I al Rusiei - (d. 1645)
1468: Juan del Encin - poet, dramaturg spaniol (d. 1530)